Doi arădeni reținuți de polițiști pentru braconaj cinegetic în satul Mădrigești

De Ioana Costas
Doi arădeni reținuți de polițiști pentru braconaj cinegetic în satul Mădrigești
Cei doi mai sunt acuzați și de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase împreună cu polițiștii Secției rurale nr.10 Gurahonț au reținut pentru 24 de ore, doi bărbați din satul Mădrigești bănuiți de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic. Potrivit reprezentanților IPJ Arad, cei doi au fost prinși în flagrant în noaptea de 7 spre 8 iunie, în timp ce se aflau pe un fond de vânătoare din Mădrigești, având asupra lor o armă de vânătoare de calibrul 308. Totodată, în urma verificării armei de către specialiști din cadrul Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, s-a constatat că pe țeavă se afla un cartuș de calibrul 308, iar alte patru de același calibru se aflau în magazia armei. „Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că la data de 7 iunie, fără a deține o autorizație de vânătoare legală, cei doi bărbați s-ar fi deplasat pe fondul de vânătoare din Mădrigești, aflat în administrarea Ocolului Silvic Gurahonț, în scopul de a vâna. De asemenea, în urma verificării armei în bazele de date, s-a constatat că aceasta nu figurează ca fiind înregistrată. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic”, a declarat inspectorul principal de poliție Lorena Radu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Arad. Cei doi bărbați au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar în 9 iunie, față de aceștia a fost dispusă de către magistrați măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !