Doborâţi de arşiţă în stradă

2Comentarii
Doborâţi de arşiţă în stradă
TIMIŞOARA - Canicula a lovit crunt Timişoara. Termometrele electronice din oraş arătau la orele prânzului 38 de grade Celsius. Ambulanţele au circulat în continuu alergând la oameni doborâţi de caniculă pe stradă.

Temperaturile ridicate şi soarele puternic le-a dat de furcă, atât zecilor de timişoreni care au căzut pe străzi, cât şi medicilor de pe ambulanţe. Cei mai afectaţi de căldura de afară au fost suferinzii de hipertensiune şi cardiacii. Aceştia au poposit, cel mai mult în Serviciul de Urgenţe al Spitalului Judeţean, unde medicii au fost nevoiţi să le dea medicamente pentru a-i stabiliza.

Peste 15 persoane au cerut ajutor medicilor la 112, pentru că au leşinat pe stradă din cauză caniculei.Doctorii şi asistenţii le-au acordat primul ajutor şi apoi, după caz, i-au transportat la un spital. Pentru a le veni în ajutor celor care suferă din cauza temperaturilor prea mari, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a dispus organizarea de puncte de ajutor în trei zone din oraş: la Gara de Nord, Piaţa Operei şi Piaţa Traian.

Aici vor fi prezenţi medici şi asistenţi care vor da sfaturi celor care trec pe acolo, câte un pahar de apă şi le vor măsura tensiunea. Corturile de prim-ajutor vor funcţiona în fiecare zi, la orele amiezii.

  • Meteo: Ne arde canicula!
  • 2007, cel mai călduros an din istorie
  • Seceta distruge culturile din ţara
  • Românii ar putea primi apă cu porţia
  • Măsurile Guvernului, ineficiente
  • Patronii ne protejează?
  •  

     

    Sanda Lupean

    sanda.lupean@informmedia.ro



    2Comentarii

    Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

    inca 1000 caractere ramase

    Citiți principiile noastre de moderare aici !

    versiunea HTML a comentariilor

    Regulament de plasare a anunturilor