Doamnei Videanu i-au ridicat maşina!

Reactualizat la:
2Comentarii
Doamnei Videanu i-au ridicat maşina!
Din ce în ce mai multe persoane publice, rămân fără autoturism. După Lazarus, Aura Urziceanu, Horia Brenciu şi Laura Andreşan a venit şi rândul Mioriţei Videanu, soţia primarului general al Capitalei, să ajungă pieton. Şi asta din cauza “hingherilor” lui Prigoană, care i-au săltat maşina.

A parcat în loc nepermis, astfel că maşina, un Mercedes ultimul timp, i-a fost săltată “cât ai zice peşte”.

“M-am dus la Unirii să caut schiuri pentru fiica mea. Odată ajunsă în zonă, am văzut ditamai locul de parcare şi doar câteva maşini. Mi-am parcat maşina şi a venit la mine un puşti, care se ocupa de zona respectivă. (…) I-am dat 100.000 de lei şi am plecat după schiuri. Maşina mea este monitorizată prin GPS, iar cei de acolo m-au sunat şi mi-au spus că este armată, dar că se mişcă. M-am dus repede jos să văd ce se întâmplă. Acolo i-am găsit pe cei de la tractări, dar maşina mea era aproape de garajul lor. Fusesem păcălită de băiatul respectiv”, povesteşte pentru revista “Vip”, Mioriţa Videanu.

Pentru a-şi recupera maşina, soţia primarului a scos din buzunar 6,5 milioane de lei vechi. Contactat de Click!, Silviu Prigoană ne-a declarat că nu a ştiut de păţania doamnei Videanu. “Chiar dacă aş fi ştiut, nu aveam cum să o ajut. Şi nevastă-mea ar fi plătit dacă parca ilegal”, mărturiseşte Prigoană.

Nu acelaşi lucru s-a întâmplat, însă, şi cazul lui Lazarus. Acesta a fost iertat de Prigoană după ce l-a ameninţat că-l va da în judecată. Şi Laura Andreşan a scăpat de “hingheri”. Le-a vorbit frumos, astfel că maşina nu a mai fost urcată pe platformă.

Poliţiştii filmează dacă şoferul lipseşte

“Firma autorizată colaborează cu poliţia, iar în momentul în care se depistează un autoturism parcat neregulamentar, poliţistul întocmeşte un proces verbal în care se menţionează abaterea şi sancţiunea. În cazul în care şoferul nu e prezent, agenţii filmează autovehiculul în poziţia în care a fost găsit, ca probă. Mai departe, acţiunile ţin de firma respectivă, şi anume ridicarea şi depozitarea autoturismului”, a spus Constantin Stroescu, purtătorul de cuvânt al Brigăzii de Poliţie Rutieră.

SURSA: www.click.ro



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor