DNA cere urmărirea penală a ministrului Decebal Traian Remeş

remes
remes
BUCUREŞTI – Încă un ministru în vizorul DNA. Presa arată că Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat aviz Comisiei Speciale de la Cotroceni pentru începerea urmăririi penale împotriva lui Decebal Traian Remeş.

Potrivit unor surse judiciare, ministrul Agriculturii ar fi fost înştiinţat de procurori. Jurnaliştii de la „Cotidianul” scriu însă că ministrul Remeş susţine că nu a fost informat şi că nici nu are idee despre acuzaţiile care i-ar putea fi aduse.

Dacă se confirmă cererea de aviz pentru începerea urmăririi penale împotriva ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remeş ar fi al treilea ministru din cabinetul Tăriceanu aflat în această situaţie, după ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu şi cel al Muncii Paul Păcuraru. Solicitări similare au fost transmise în cazurile altor cinci foşti miniştri: Miron Mitrea, Adrian Năstase, Zsolt Nagy, Victor Babiuc şi Codruţ Şereş.

Cererea DNA va fi analizată de Comisia pentru cercetarea ministrilor şi a foştilor miniştri ce funcţionează în cadrul Administraţiei Prezidenţiale. Indiferent de verdictul acestei comisii, şeful statului poate să decidă trimiterea lui Decebal Traian Remeş în faţa procurorilor. Traian Băsescu a declarat că în principiu va aproba începerea urmăririi penale în cazul tuturor dosarelor pe care le primeşte.

Cazurile miniştrilor şi foştilor miniştri ceruţi de DNA

Primul pentru care Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut întrunirea comisiei speciale este fostul premier PSD, Adrian Năstase, pe 12 septembrie. O zi mai târziu, a venit o cerere similară în cazul fostului ministru al Transporturilor, Miron Mitrea. Cei doi sunt acuzaţi de luare de mită şi trafic de influenţă, în dosarul legat de dobândirea imobilului din Zambaccian.

La mai puţin de o săptămână, DNA a cerut aviz pentru a fi urmărit penal chiar ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, alături de fostul ministru al Comunicaţiilor Zsolt Nagy. Ambii sunt acuzaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave. Mai exact, Chiuariu şi Nagy sunt acuzaţi că au aprobat asocierea ilegală a Poştei Române cu diferite societăţi.

Al cincilea nume de demnitar pentru care DNA a cerut începerea urmăririi penale este Victor Babiuc, fost ministru al Apărării Naţionale Naţionale. Acesta este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu. Lui Babiuc i se reproşează că a aprobat un schimb de terenuri care l-ar fi favorizat pe Gigi Becali şi ar fi prejudiciat statul.

Cele mai recente solicitări îi vizează pe actualul ministru al muncii, Paul Păcuraru, acuzat de luare de mită, şi fostul ministru al economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş. În cazul acestuia din urmă, solicitarea a fost făcută de parchetul General, pentru două dosare. Unul, în care Şereş este acuzat de trădare prin transmitere de secrete, iar cel de-al doilea pentru subminarea economiei naţionale, în cazul Hidroelectrica.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !