Distractie si muzica buna in a doua zi de Bestfest

De Zoltan Varga
Distractie si muzica buna in a doua zi de Bestfest
Cea de-a doua zi a festivalului Bestfest, care se desfăşoară la Bucureşti în acest weekend, a avut parte de un public mai numeros decât vineri. Printre cei care s-au distrat la Bestfest s-au numărat şi o serie de spectatori veniţi din Timişoara.

Punctele de atracţie ale serii de sâmbătă au fost recitalurile trupelor Lamb, Mika şi Asian Dub Foundation. Aceştia din urmă au avut parte de un public cât se poate de generos şi au interpretat printre altele şi câteva piese de pe cel mai recent album al lor, „A history of now”. Muzicienii au dedicat una din piese tuturor celor care luptă împotriva regimurilor totalitare, iar pe parcursul piesei „A New London Eye” cei doi solişti au făcut dese referiri la frăţia dintre Londra şi Bucureşti.

Una dintre piesele lor, care poartă numele de „Flyover”, a avut parte de un refren cât se poate de haios la faţa locului, mai mulţi spectatori cântând la refren, în loc de „Flyover”, „Craiova!!!” Spectacolul lor a fost unul cât se poate de incendiar şi s-a lăsat cu mai multe bisuri.

Deosebit de interesant a fost şi recitalul celor de la Lamb, care s-a înscris în feliile muzicale ce poartă numele de trip hop şi drum and bass. Alături de hitul „Gorecki”, muzicienii au mai interpretat şi piese de pe albumul lor actual numit 5.

Aşa cum era de aşteptat, creatorul hitului „Relax”, Mika, a repurtat un succes deosebit mai ales în rândul reprezentantelor sexului frumos, în faţa scenei aflându-se numeroase fete cu inimioare desenate. „Mă bucur foarte mult că sunt din nou în turneu, în ultima vreme m-am retras în studio pentru a finaliza noul meu album, dar sunteţi un public extraordinar, vă mulţumesc”, a declarat muzicianul britanic pe numele său adevărat Michael Holbrook Penniman Jr.

Printre celelalte trupe care au mai urcat pe scenă s-au aflat Sensor, Electric Brother, Şuie Paparude şi Mes Quins, iar la secţiunea dance setul lui Marika a creat o distracţie de nota zece.

Alături de muzică, cei prezenţi la Bestfest au avut ocazia să practice diverse sporturi, climbing wall (zid de căţărat), body painting şi chiar şi un adevărat bâlci ce cuprinde maşinuţe, jocuri de noroc şi un carusel (cu biletul 5 lei pentru cei mici şi cei mari!). „Am venit cu cortul şi suntem foarte mulţumiţi de trupele pe care le-am văzut până acuma. Condiţiile sunt exact aşa cum ne-am aşteptat şi aşteptăm cu nerăbdare ultima zi de festival, mai ales House Of Pain”, ne-au declarat câţiva timişoreni prezenţi la faţa locului. Ultima zi a Bestfest-ului, cea de duminică include recitaluri cu Pendulum, House of Pain, Hadouken!, ROA şi mulţi alţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !