Demiterea vine după ce corpul de control al ministrului Transporturilor a identificat o serie de nereguli la CNADNR legate inclusiv de proiectul autostrăzii Orăştie-Sibiu, potrivit Mediafax. La autostrada Orăştie-Sibiu sunt suspectate fapte penale, în condițiile în care o porţiune de 200 metri trebuie demolată şi reconstruită.
Atribuțiile lui Narcis Neaga vor fi preluate de către directorul Metrorex, Cătălin Homor.
Ministrul Transporturilor a cerut extinderea controlului, iar rezultatele urmează să fie anunțate public.
Citiți principiile noastre de moderare aici!