Diplome şi îmbrăţişări pentru premianţi

Diplome şi îmbrăţişări pentru premianţi
BCM Elba (baschet) şi RCM Timişoara (rugby) au făcut istorie în acest an. Baschetbaliştii au devenit vicecampioni naţionali, dar şi ai Europei Centrale, în timp ce rugbiştii sunt pe locul 6 în România, dar au obţinut primul titlu european din istoria sportului cu balonul oval din ţară, Cupa Europei Centrale.  | Video

Performanţele sunt cu atât mai lăudabile, cu cât au fost obţinute pe stomacul gol, deoarece ambele echipe au avut probleme cu sponsorii, iar jucătorii nu şi-au primit luni bune salariile. Lucrurile par că intră în normal, odată cu deblocarea unor bani daţi pentru performanţe de autorităţile locale şi judeţene. Până ca banii să ajungă în mâna sportivilor, aceştia s-au mulţumit miercuri cu diplome şi îmbrăţişări din partea oficialităţilor.

Din păcate, antrenorul formaţiei de rugby, Gheorghe Văcaru a demisionat din funcţie. „Nu vreau să stric această sărbătoare, pe care băieţii o merită din plin. Dar, din cauza unor neînţelegeri care datează de mai mult timp, am hotărât să nu mai continui aici. Am fost acuzat că vreau să plec. Nu am făcut-o atunci când făceam deplasările pe împrumuturi, o fac acum când situaţia este bună la club. Nu pot să-mi încalc principiile”, a spus Văcaru.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !