DIP a demisionat din PSD

Dan Ioan Popescu
Dan Ioan Popescu
Dan Ioan Popescu a declarat în urmă cu puţin timp că a decis să demisioneze din PSD. Popescu spune că a luat o decizie grea, însă „s-au adunat prea multe lucruri”.

PSD este caracterizat de D.I.P. ca un partid care susţine diverse opinii, nefiind un real partid de opoziţie. D.I.P. nu are în vedere să treacă la altă formaţiune politică, deşi a primit multe oferte: „voi analiza dacă mă retrag definitiv din politică”. Acesta a mai declarat pentru Antena 3 că „în PSD există indivizi cu atitudini huliganice şi care se situează în afara vieţii politice”. Iar picătura care a umplut paharul este situaţia din organizaţia Bucureşti.

PSD începe sesiunea parlamentară de toamnă cu schimbări. Biroul Permanent Naţional s-a reunit luni, în jurul orei 10, şi după aproape patru ore de discuţii, s-au luat câteva hotărâri, legate în principal de promovarea tinerilor în rândul social democraţilor. În primul rând, Ion Iliescu a primit un ajutor la conducerea grupului din Senat, anume Vasile Dâncu. Propunerea a fost primită cu adâncă nemulţumire de liderul senatorilor social democraţi, care a şi plecat supărat de la şedinţă, deşi nu a primit niciun reproş la adresa modului în care a gestionat lucrurile la Senat, potrivit lui Miron Mitrea: „S-a discutat ca Ion Iliescu, în calitate de lider de grup, să vină la şedinţă mai des…”

Miron Mitrea urmează a fi reconfirmat de PSD la şefia Camerei Deputaţilor, schimbări urmând să aibă loc doar la nivel de vicepreşedinţie. Astfel, Valer Dorneanu ar fi înlocuit de Victor Ponta în funcţia de vicepreşedinte, urmând să preia postul acestuia de secretar general al Camerei Deputaţilor. „Singurul lucru care este clar”, a declarat Miron Mitrea, „este că orice post care există în Parlament se votează cu vot secret la Cameră. Vom vedea cum votează grupul.”

Nu s-a discutat despre Stănoiu şi Păunescu”, a mai spus Mitrea, având în vedere că, iniţial, conducerea social – democrată s-a reunit pentru a discuta oficial prestaţia şefilor de comisii şi au fost vehiculate nume de parlamentari care ar urma să fie înlocuiţi din astfel de poziţii – Rodica Stănoiu, preşedinte al Comisiei de cercetare a abuzurilor, Adrian Păunescu, preşedinte al Comisiei pentru cultură, Emilian Cutean, preşedintele Comisiei parlamentare pentru revoluţionari, şi Dan Ioan Popescu, preşedintele Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor. Mircea Geoană a declarat că situaţia acestora va fi discutată în cadrul şedinţei de săptămâna viitoare.

De asemenea, Geoană a declarat că, la Parlament, nu se întrevăd contracandidaţi pentru posturile ocupate de Miron Mitrea şi, respectiv, destinate lui Victor Ponta. Cu toate acestea, fiecare deputat PSD este liber să candideze, dacă se simte susţinut. Luni după amiază au loc discuţii pe marginea acestui subiect şi va avea loc un vot secret, a mai spus Geoană.

 

Prezentăm integral textul cererii de demisie depusă de DIP la preşedintele partidului şi remisă luni agenţiei NewsIn: “Subsemnatul, POPESCU DAN IONA, prin prezenta, vă rog să luaţi act de decizia mea de a demisiona din Partidul Social Democrat, începând cu data prezentei cereri.

Motivele demisiei mele sunt următoarele:
1. PSD a încetat să mai fie un partid democratic, astfel că promovările  şi sancţiunile se iau pe criteriul unic al apartenenţelor la grupuri şi în care “leader-ul” partidului este manevrat de grupări care nu mai au legătură cu principiile doctrinare sau de identitate politică ale partidului. Singura strategie aplicată la ora actuală este “să ne meargă nouă bine”. Ca atare, se înlătură treptat toţi cei care ar putea împiedica în acest demers.

2. Puterea în PSD este concentrată în mâna unor grupuri de interese care se aliază sau se atacă, în funcţie deb interesul de moment, partidul neavând, practic, nici o strategie politică de partrid de opoziţie, eliminându-se şi contactul direct, real, cu oamenii şi nevoile lor.

3. Dispreţul manifestat de o parte a conducerii actuale a partidului faţă de cei care au slujit ani la rând partidul şi continuă să o facă şi în prezent. Organele deliberative ale PSD au fost puse deoparte, democraţia internă fiind înlocuită de arbitrariul deciziilor unor persoane fără reprezentativitate teritorială reală.

4. Ascensiunea unor indivizi la conducerea organizaţiilor, vezi capul organizaţiei de Bucureşti, a transformat PSD într-on scenă a reglărilor de conturi şi nu a schimbărilor pe bază de principii sau doctrine. Sunt folosite arme josnice şi manifestări huliganice care, practic, îndepărtează oamenii de calitate şi bine pregătiţi.

5. Nu am vrut să fiu taxat drept oportunist sau dezertor atunci când partidul a trecut prin clipe grele sau când eu am fost luat drept ţintă pentru a fi “ţap ispăşitor”. Am constatat însă că loialitatea mea şi, în consecinţă, retragerea mea în linia a doua, a fost interpretată ca slăbiciune, iar oferta mea de a mă pune în continuare în slujba partidului, prin experienţa pe care am acumulat-o în aceşti ani, este tratată cu aceeaşi lipsă de consideraţie cu care sunt priviţi toţi oamenii din partid care nu acceptă să facă politică fără un ţel comun al majorităţii membrilor”.

În 25 iulie, Dan Ioan Popescu a fost convins de Mircea Geoană să demisioneze de la conducerea organizaţiei PSD Bucureşti, lăsând cale liberă alegerii tandemului Sorin Oprescu-Marian Vanghelie. În schimbul renunţării la funcţia de lider al organizaţiei PSD-Bucureşti, DIP a primit de la Mircea Geoană o funcţie la centru, cea de coordonator al departamentului de politici guvernamentale a partidului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !