Dinamo, debut cu dreptul

1Comentariu
Dinamo, debut cu dreptul
BUCUREŞTI – Dinamo a castigat pe final, dupa un penalty marcat de Niculescu, partida jucata joi seara in grupele Cupei UEFA, contra lui Besiktas, 2-1.

Dinamo Bucureşti a învins cu scorul de 2-1 (1-0) formaţia turcă Beşiktaş Istanbul, joi seara, în etapa a doua a Cupei UEFA la fotbal, Grupa B. Golurile echipei pregătite de Mircea Rednic au fost reuşite de Adrian Cristea (21) şi Claudiu Niculescu (87, penalty), în timp ce pentru oaspeţi a punctat brazilianul Deivison Bobo (58).

Pe o ploaie aproape torenţială, Dinamo nu a făcut un joc strălucit şi a avut un meci neaşteptat de greu, în care la un moment dat părea un rezultat bun şi egalul. Dinamo a avut şansă în câteva situaţii şi a reuşit să se impună din penalty, dar a terminat jocul cu doi oameni mai puţini, iar acest lucru ar putea să influenţeze soarta meciului următor, cu FC Bruges, în deplasare.

După câteva momente de tatonare, Beşiktaş a ieşit la atac, fiind mai ofensivă decât Dinamo. “Vulturii” au o mare ocazie de gol în min. 10, când Delgado scapă pe partea stângă, pasează la Ricardinho, dar brazilianul şutează peste poartă din poziţie bună.

Dinamo răspunde printr-o lovitură liberă de la circa 35 de metri, la care portarul croat Runje a acordat corner (12). Beşiktaş trece foarte aproape de deschiderea scorului în min. 13, când acelaşi Delgado scapă spre poartă, Gaev iese şi îl blochează, determinând apoi un ofsaid la Bobo prin avansarea sa. Bobo (14) trimite cu capul pe lângă poartă din careu.

Pe fondul acestor acţiuni de atac ale oaspeţilor, Dinamo are o zvâcnire şi reuşeşte să deschidă scorul: pasă excelentă a lui Şerban pentru Cristea, care îl driblează pe portarul Runje şi înscrie la colţul scurt cu toată opoziţia lui Gökhan Zan (21): 1-0. Dinamo mai are o bună şansă de a marca, dar Claudiu Niculescu trimite peste poartă (32), din lovitură liberă. Repriza se încheie în nota de dominare a turcilor, Delgado expediind un şut bun, dar peste poartă (45+2).

În partea a doua, Beşiktaş forţează şi are o ocazie bună prin Bobo, a cărui lovitură de cap trece puţin pe lângă vinclu (53). Echipa lui Jean Tigana reuşeşte să egaleze, în urma unei greşeli a lui Cătălin Munteanu şi a neatenţiei fundaşilor centrali: Bobo scapă cu Gaev şi înscrie: 1-1 (58). Turcii se retrag pentru moment, iar Dinamo are ocazia să revină în atac, însă Dănciulescu ratează reluarea la centrarea lui Ze Kalanga (68), iar Niculescu trimite pe lângă buturile lui Runje, din lovitură liberă (72).

Dinamoviştii greşesc foarte multe mingi, iar Beşiktaş apare din nou în atac, foarte periculos, iar Gaev are o intervenţie excelentă la şutul lui Delgado (74). Bobo are şi el trei şanse de gol, dar şuturile sale trec foarte aproape de poarta noastră (74, 75, 81). Runje are o ieşire hazardată (83), dar Dănciulescu nu reuşeşte să-l dribleze.

Dinamo reuşeşte golul victoriei, din penalty (Niculescu faultat de Gökhan Zan), prin Claudiu Niculescu, în min 87: 2-1. Din păcate la această fază, pe lângă eliminarea fundaşului turc, Moţi a comis un gest stupid şi a văzut şi el “roşu”, după ce l-a împins pe Gökhan Zan, care se îndrepta agale spre vestiare. Dinamo termină chiar în 9 jucători, după ce Mărgăritescu este eliminat şi el.

O victorie meritată pentru “câini”, care practic scoate din ecuaţia calificării formaţia din Istanbul, ce a pierdut şi primul meci, pe teren propriu, cu Tottenham.

Dinamo Bucureşti – Beşiktaş Istanbul 2-1 (1-0)

Au marcat: Adrian Cristea (21), Claudiu Niculescu (87, penalty), respectiv, Deivison Bobo (58).

Arbitri: Darko Ceferin, la centru; Milan Kogej, Andrej Kokolj, arbitri asistenţi; Matjaz Bohinc, arbitru de rezervă (toţi din Slovenia).

Cartonaşe galbene: Moţi (37, 86), Mărgăritescu (63, 90+4), Niculescu (77), Gökhan Zan (77), Tandogan (90+4).

Cartonaş roşu: Gökhan Zan (86), Moţi (86), Mărgăritescu (90+4).

Dinamo: 1. Vladimir Gaev – 16. George Blay, 4. Cosmin Moţi, 26. Ştefan Radu, 3. Cristian Pulhac – 20. Adrian Cristea, 6. Andrei Mărgăritescu, 15. Dennis Şerban (17. Ze Kalanga, 44), 7. Cătălin Munteanu (25. Adrian Ropotan, 62) – 9. Claudiu Niculescu (căpitan), 19. Ionel Ganea (10. Ionel Dănciulescu, 46). Antrenor: Mircea Rednic.

Beşiktaş: 1. Vedran Runje – 2. Serdar Kurtuluş, 5. Gökhan Zan, 22. Ali Tandogan, 58. Ibrahim Toraman – 41. Koray Avci, 17. Ricardinho, 15. Kleberson (7. Burak Yilmaz, 66), 19. Ibrahim Üzülmez (căpitan), 10. Matías Delgado – 13. Davison Bobo. Antrenor: Jean Tigana.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor