Din nou nepregătiţi

2Comentarii
Din nou nepregătiţi
Deşi ne desparte mai puţin de o lună de începerea anului şcolar, nu toate şcolile sunt pregătite să-şi primească elevii în condiţii bune, pe 15 septembrie.

Dacă în unele zone, banii de la buget sunt insuficienţi pentru repararea şi igienizarea şcolilor, iar părinţii sunt obligaţi să scoată bani din buzunarul propriu, în Cluj , renovarea nici nu a început. Şi asta pentru că la licitaţiile organizate în repetate rânduri de autorităţile locale, nu s-a prezentat nici o firmă.

Liceul de Muzică din Cluj Napoca funcţionează într-o clădire care ar avea nevoie de repararea şi văruirea pereţilor interiori şi exteriori, dar şi de repararea sălii de repetiţii, care de trei ani are tavanul prăbuşit. La fel ca alte patru unităţi de învăţământ din judeţ, liceul de Muzică nu îşi va putea primi cum se cuvine elevii.

La Bistriţa- Năsăud siuaţia stă altfel. Se zugrăveşte, se înlocuiesc geamuri şi mobilier, toate lucrări pe care ar trebui să le finanţeze primăria de la bugetul local. Banii sunt însă şi de această dată insuficienţi, aşa încât tot la buzunarele părinţilor se ajunge spre nemulţumirea multora dintre ei.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor