Din Mexic şi Tahiti la Festivalul Inimilor de la Timişoara

5Comentarii
Din Mexic şi Tahiti la Festivalul Inimilor de la Timişoara
Regal folcloric la Timişoara. Festivalul Inimilor va aduce pe scena din Parcul Rozelor ansambluri folclorice din ţări ca Serbia, Ungaria, Georgia, Germania, Macedonia, Grecia, Turcia şi chiar Mexic şi Tahiti. Bineînţeles, nu vor lipsi formaţiile din România. Accesul publicului va fi liber. Programul Festivalului Inimii

Festivalul Inimilor, organizat de Primărie, Consiliul Local Timişoara şi Casa de Cultură, este una dintre cele mai importante sărbători folclorice internaţionale, fiind inclusă în calendarul UNESCO. Ajuns la cea de-a XX-a ediţie, festivalul se va desfăşura în perioada 1-5 iulie 2009. La Timişoara vor fi prezente ansambluri din toată lumea. Veţi putea vedea spectacolele în fiecare zi a festivalului, de la ora 19, în Parcul Rozelor. Sărbătoarea va începe miercuri, cu un spectacol al Ansamblului Timişul la care şi-au anunţat participarea mai mulţi solişti şi instrumentişti autohtoni.

Parade şi spectacole

Joi, de la ora 18, vor avea loc depuneri de coroane la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei Mitropolitane, denumirea festivalului fiind un omagiu pentru cei care şi-au jertfit viaţa la Revoluţie, după care vom putea vedea, pe traseul Piaţa Victoriei – Parcul Rozelor, o paradă a formaţiilor participante la festival. De la ora 19, pe scena din Parcul Rozelor vor susţine spectacole mai multe ansambluri, printre care: Gramostearnj (Macedonia), Banater Rosmarein (Timişoara), Caluşarii din Jebel, Ilioupoli (Grecia), Mladost (Timişoara), Hasad (Turcia), Alianza (Mexic), Banatul (Timişoara), University (Georgia), Ceata Junilor (Sibiu), Aloha Tahiti Show (Tahiti) şi Timişul. Printre formaţiile pe care le vom putea vedea vineri se numără: Lugojana (Lugoj), Hasad (Turcia), Semenicul (Reşita), University (Georgia) şi Bihorul (Oradea).

Sâmbătă, pe scena din Parcul Rozelor vor fi prezente, printre altele, ansamblurile: Hora Belinţului (Belinţ), Ansamblul Centrului Cultural din Szeget, împreună cu grupul Esterlanc şi formaţiile de dansuri maghiare din Tormac, Deta şi Lugoj, Flori de Maramureş (Baia Mare), Original Burg – Windeck Musikanten (Germania) şi Vila (Serbia).

Formaţiile participante vor susţine duminică un spectacol şi la Muzeul Satului Bănăţean, de la ora 11, iar seara, în Parcul Rozelor, va avea loc Gala de închidere a festivalului. Programul integral îl puteţi găsi în ataşament.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor