Deţinuţii din Timişoara au program special de Paşti

5Comentarii
Deţinuţii din Timişoara au program special de Paşti
Un număr de 13 deţinuţi aflaţi la Penitenciarul Timişoara îşi vor petrece sărbătorile de Paşti împreună cu familia. Conducerea închisorii a luat decizia de a le acorda cinci sau trei zile de libertate, ca recompensă pentru buna lor purtare. Cei care vor rămâne în penitenciar pe perioada Sărbătorilor vor beneficia de un meniu specific de Paşti, cu ouă roşii, cozonac, friptură de miel şi alte preparate speciale.

În plus, sutele de persoane private de libertate aflate la Penitenciarul Timişoara vor avea un program special de Paşti. Astfel, vineri, ei vor putea vizita o expoziţie de obiecte cu tematică pascală: ouă încondeiate şi ouă decorate cu mărgele, puişori confecţionaţi din materiale naturale, felicitări, icoane pictate, toate realizate de alţi deţinuţi.

Duminică dimineaţa, persoanele aflate după gratii vor putea participa la Sfânta Liturghie ortodoxă a Sărbătorii Învierii Domnului. Luni, unii dintre deţinuţi vor putea ieşi însoţiţi din penitenciar la Biserica Baptistă Betel şi la Biserica Baptistă Eclesia.

Tot luni, în incinta Penitenciarului Timişoara se va desfăşura programul religios susţinut de Biserica Romano-Catolică, în cadrul căruia vor fi distribuite pachete pentru persoane private de libertate de rit catolic prezente la Liturghie.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor