Descarcarile de pe autostrada Timisoara – Lugoj ar putea fi realizate in 2018, din bani europeni

De Valentin Rusu
Reactualizat la:
7Comentarii
Descarcarile de pe autostrada Timisoara – Lugoj ar putea fi realizate in 2018, din bani europeni
© TION: Descarcarile de pe autostrada Timisoara - Lugoj, prioritare pentru CJ Timis. Ar putea fi realizate in 2018
Pe noul program de finanţare europeană 2014-2020, Consiliul Judeţean Timiş are în plan reabilitarea mai multor drumuri. Unele dintre cele mai importante sunt descărcările de pe autostrada Timișoara – Lugoj.

După ce a fost aprobat bugetul judeţului Timiş şi lista de investiţii, Consiliul Judeţean Timiş, prin Direcţia de Drumuri Judeţene, are acum posibilitatea pregătirii documentaţiei privind infrastructura rutieră pentru accesarea de fonduri europene de pe Programul Operaţional Regional 2014-2020.

„E foarte important prin prisma experienţei acumulate în ciclul financiar 2007-2013 să fim pregătiţi cu proiecte pentru momentul când se va deschide sesiunea de depunere de proiecte, să putem accesa şi atrage o sumă cât mai mare de bani din cadrul POR”, spune Călin Dobra, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Din punct de vedere al judeţului Timiş, în cadrul acestui program, ca prioritate, s-au ales nodurile de descărcare de pe autostradă – la Şanoviţa, Bethausen şi Recaș. Pe aceeași listă se regăsesc și următoarele proiecte: reabilitarea drumului judeţean 684 Coşava – Tomeşti, limită judeţ Caraş-Severin (acest drum presupune deschiderea acelei zone pentru o dezvoltare intensă din punct de vedere turistic); reabilitarea drumului Cărpiniş-Biled–Satchinez-Bărăteaz-Gelu-limită judeţ Arad, pentru interconectarea la autostradă – presupune un alt acces din punct de vedere al zonei de vest a judeţului Timiş la autostradă în judeţul Arad; reabilitarea drumului judeţean Peciu – Giulvăz – Foeni – ceea ce presupune deschiderea spre un acces spre Serbia.

Direcţia de Drumuri Judeţene pregăteşte documentaţia tehnică pentru aceste drumuri. Un alt drum inclus pe lista de priorităţi este DJ 592 Timişoara-Moşniţa, mai bine zis lărgirea la patru benzi a acestui drum.

„Acestea sunt câteva dintre proiectele mari, pentru care în mod special încercăm să obţinem finanţare pe fonduri europene. Lucrările la aceste drumuri vor demara pe parcursul ciclului de finanţare 2014-2020. Acum se lucrează la studiile de fezabilitate pentru aceste drumuri, de unde vor rezulta şi sumele necesare pentru realizarea lor. Descărcările de pe autostradă sunt prioritare pentru noi”, spune Călin Dobra.

Un termen de finalizare aproximativ, pentru cele trei descărcări de pe autostradă, dacă se va obţine finanţare pentru ele, ar fi anul 2018.



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor