Centrul medical de dermatologie şi estetică Derma Health din Timişoara se recomandă şi este apreciat în primul rând pentru echipa de profesionişti care lucrează în cadrul său, medici cu înaltă specializare în România şi în centre specializate din străinătate.
Într-un cadru modern şi prietenos, medicii de aici stabilesc o relaţie strânsă de comunicare cu pacientul, căruia îi recomandă tratamentul care i se potriveşte cel mai bine, în funcţie de dorinţele şi necesităţile sale. Procedurile sunt explicate în detaliu, cu avantaje şi dezavantaje, cu sfaturi pe care trebuie să le urmeze înainte şi mai ales după aplicarea tratamentului pentru care au optat.
Tratamentele sunt non invazive, nedureroase, non-chirurgicale, de durată mică şi medie, de la caz la caz, majoritatea permițând continuarea activităţii conform programului obişnuit al clientului.
În cadrul Derma Health din Timişoara se aplică tratamente pentru întinerire, anti îmbătrânire, acnee, îndepărtarea ridurilor, cearcănelor, petelor de pe piele, îndepărtare tatuaje, rejuvenare celulită, depozite de grăsime nedorită, diminuarea vergeturilor, augmentarea buzelor şi pomeţilor, corectarea şanţurilor nasogeniene, curăţirea feţei prin microabraziune umedă etc.
Mereu la curent cu ultimele noutăţi în domeniu, specialiştii din clinica Derma Health aplică tehnici de ultimă oră pe plan mondial, egalând clinicile din străinătate la care apelează vedete recunoscute pentru frumuseţea care le sfidează vârsta. Materialele cu care lucrează sunt de asemenea dintre cele mai noi, în conformitate cu standardele europene, testate şi recunoscute de instituţiile internaţionale abilitate.
Clinica Derma Health oferă o gamă largă de servicii de înfrumuseţare specializate, pentru faţă, braţe, şolduri, coapse. Pe lângă cele cunoscute, considerate clasice, precum injectare botox, acid hialuronic, epilare definitivă consultaţie/tratamente dermatologie clasică ş.a.m.d., se disting cele care folosesc noi terapii şi instrumente de înfrumuseţare. Din această categorie putem aminti terapiile: cu dioxid de carbon; rejuvenare cu laser; mesoterapie cu Mesogun; terapia lui Dracula, rejuvenare baby doll, ridicarea sprâncenelor cu metode neinvazive, topirea xantelasmelor cu laser, corectarea volumetriei feţei cu acid hialuronic, laser pentru hiperpigmentarea post acneică, cryolipoliza, rejuvenare prin radiofrecvenţă fracţionată şi thermage etc
În cadrul clinicii Derma Health se oferă şi servicii de chirurgie estetică şi reconstructivă, de înalt nivel profesional.
La serviciile oferite de echipa de profesionişti din Centrul medical de dermatologie şi estetică Derma Health din Timişoara pot apela clienţi, bărbaţi şi femei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 80 de ani. Printre clienţii obişnuiţi ai clinicii se numără numeroase vedete şi personalităţi. În funcţie de necesităţi, medicii vor recomanda tratamente personalizare, asigurând consultaţii complete şi consiliere înainte şi după intervenţie. În acest sens, pentru orice procedură invazivă (injectări, laser sau chirurgie), medicii atrag atenţia dacă există contraindicaţii, acestea fiind discutate în detaliu înainte de procedură. De asemenea, se fac analize de laborator minim necesare. Nu în ultimul rând, pacienţii sunt avertizaţi dacă există un risc minim de echimoză sau hematoame.
Clinica Derma Health din Timişoara:
Sre. Drubeta nr, 29A (colţ cu Bd. L. Rebreanu)
(T) 0740 000 044
Orar:
Luni-vineri: 11 – 19
Sâmbătă: 10 – 14
Citiți principiile noastre de moderare aici!