Departe de obiectiv

Marius Sadoveac
Marius Sadoveac
TIMIŞOARA – Ca şi în ultimii ani, şi în acest sezon prim-divizionara de handbal CSU Poli Izometal este departe de aşteptări. Conducerea clubului visează de mai mulţi ani la o participare europeană… care nu mai vine.

Deşi finanţatorul Georgică Cornu reuşeşte să creeze o situaţie materială bună, iar conducerea clubului se chinuie să ofere condiţii bune pentru a face performanţă, jucătorii nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Campionatul trecut Poli a scăpat de o ruşinoasă retrogradare în ultima rundă, iar în acest an, turul a fost dezamăgitor.

Chiar dacă a făcut egal cu HCM, campioana ţării şi a evoluat bine la Pandurii şi în alte câteva meciuri, înfrângerea din prima etapă cu Bistriţa, dar şi alte eşecuri neaşteptate, încă nu s-au uitat. În ultima rundă a turului, alb-violeţii au pierdut jocul de pe terenul eternei rivale, Dinamo, iar după 13 etape, Poli are o linie de clasament ce conţine 5 victorii, două egaluri şi 6 înfrângeri.

Gruparea bănăţeană este pe locul 7 din 14 combatante, cu 12 puncte, dar la distanţă apreciabilă de locurile ce vor duce în viitorul sezon în Europa. Singura parte bună este evoluţia unor jucători din lotul lui Nedelko Vuckovici. Este vorba despre internaţionalul Sadoveac, care se află pe un onorant loc 3 în clasamentul celor mai buni marcatori din campionatul intern, cu 92 de goluri, de un alt jucător ce a jucat deja sub tricolor, Fenici, dar şi de portarul Ivezici, cel mai bun „gardian” care a evoluat la Timişoara în ultimele sezoane.

Daniel Neacşu
daniel.neacsu@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor