Departament special pentru tranzacţii imobiliare!

Departament special pentru tranzacţii imobiliare!
TIMIŞOARA – Inspectoratul de Poliţie Timiş a înfiinţat un departament special pentru instrumentarea dosarelor privind falsurile în tranzacţiile imobiliare, după ce ştampila şi semnătura primarului Timişoarei au fost falsificate pentru intabularea ilegală a unui teren, care urma să fie vândut cu 600.000 de euro.

”La nivelul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş, din dispoziţia inspectorului-şef s-a constituit un colectiv coordonat de către adjunctul şefului inspectoratului, comisar de poliţie Claudiu Chebici şi format din şapte ofiţeri cu funcţii de comandă şi de execuţie, care să aibă drept scop instrumentarea dosarelor penale pe linie de falsuri în tranzacţii imobiliare, urmare a sesizărilor din mass-media şi la recomandarea Prefectului judeţului Timiş, Ovidiu Drăgănescu”, a arătat Florin Huluţă, de la Biroul de presă al IPJ Timiş.

În cazul în care dosarele nu vor fi soluţionate optim, ofiţerii acestui departament vor fi sancţionaţi drastic, mai ales dacă vor fi tergiversate cercetările în aceste cazuri. Claudiu Chebici, adjunct al şefului Poliţiei Timiş, a arătat că de anul trecut au fost deschise 38 de dosare în care sunt implicaţi cetăţeni de etnie romă despre care se crede că ar fi comis falsuri pentru a intra în posesia unor clădiri de patrimoniu din centrul oraşului. Niciun dosar nu a fost finalizat până în prezent, iar în unele cazuri s-a dat soluţia de scoatere de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale.

Poliţiştii au confirmat că, pe lângă falsificarea documentelor, există grupuri de persoane care exercită şi alte presiuni asupra chiriaşilor, recurgând chiar la intimidări de diverse facturi. Anchetatorii verifică şi posibilitatea ca imobilele respective să fi fost obţinute cu concursul unor funcţionari publici.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !