Democraţii şi-au ales preşedinte

Democraţii şi-au ales preşedinte
Conferinţa judeţeană a PD Timiş, ce a avut loc sâmbătă la Centrul Regional de Afaceri şi la care au participat peste 400 de democraţi timişeni, trebuia să se desfăşoare în prezenţa lui Sorin Frunzăverde, vicepreşedintele partidului.

Numai că sănătatea nu i-a permis să participe. Totuşi conferinţa s-a desfăşurat şi democraţii timişeni şi-au ales preşedintele, în persoana lui Dorel Borza, cel care a condus şi până acum frâiele filialei. Postul de preşedinte executiv este ocupat de Constantin Ostaficiuc.

Concureţă a fost pentru ocuparea celor 10 posturilor de vicepreşedinţi, unde s-au înscris 17 candidaţi.

Unul dintre cei învinşi a fost consilierul judeţean Ionel Tuţac, spre deosebire de colegul său Alin Popoviciu a reuşit să ajungă pe una dintre aceste funcţii. Şi pentru cele 14 posturi de secretari executivi a fost concurenţă mare pentru că s-au înscris 28 de candidaţi.




Regulament de plasare a anunturilor