Democrat-liberalii cer invalidarea concursurilor de manageri ai spitalelor din Timisoara

5Comentarii
Democrat-liberalii cer invalidarea concursurilor de manageri ai spitalelor din Timisoara
Consilierul municipal Adrian Pau (PDL) a atacat în termeni duri concursurile pentru ocuparea funcţiei de manager la cele patru spitale din Timişoara aflate în subordinea primăriei susţinând că acestea se desfăşoară în afara legii şi au un rezultat aşteptat. El a afirmat că democrat-liberalii vor ataca rezultatele acestor concursuri la Ministerul Sănătăţii.

Pau a afirmat că potrivit Ordinului 1082 din 2010 dat de Ministerul Sănătăţii, aceste concursuri ar trebui să fie organizate de consiliul de administraţie al respectivelor spitale, care ar trebui să numească şi comisia de examinare a candidaţilor cu 30 de zile înainte de desfăşurarea acestor concursuri. Însă, în Timişoara, comisiile de examinare au fost înfiinţate direct prin dispoziţia primarului, ceea ce contravine legii.

„Aş vrea să semnalez neregularităţile privind concursul de ocupare a funcţiei de manager la câteva  spitale aflate în subordinea Primăriei Timişoara. Potrivit ordinului 1082 din 30 iulie 2010 al Ministerului Sănătăţii, prin care se aprobă metodologia de organizare a concursului, la articolul 2 se specifică că concursul pentru ocuparea funcţiei de manager din cadrul spitalelor publice se organizează de Consiliul de Administraţie al spitalului. De asemenea, tot Consiliul de Administraţie numeşte comisia de concurs cu 30 de zile înaintea organizării acestuia” a declarat Adrian Pau.

„Deci aici ne găsim în situaţia în care nu ştim ce să înţelegem. Ne găsim în situaţia în care primarul municipiului Timişoara, care, cu ipocrizie, în perioadele trecute critica partidele politice – şi PDL şi PNL şi PSD – că şi-au numit în funcţii de conducere persoane care nu au respectat condiţiile, el este primul care în momentul de faţă organizează un concurs care contravine cu total legii care reglementează acest fapt”, a continuat Pau.

Mai mult, consilierul municipal democrat-liberal afirmă că numirile membrilor consiliilor de administraţie ale spitalelor din subordinea Primăriei Timişoara au fost politice.

„Şi mai mult decât atât vicierea, din punctul meu de vedere, a acestor concursuri a început prin numirea consiliilor de administraţie acolo unde, după cum ştiţi, numirile au fost făcute strict din punct de vedere politic. S-a pregătit un proiect de hotărâre pe genunchi, nici nu apucaseră să citească legea şi să constate numirile din partea Consiliului Local şi a primarului, în numiri trebuie să fie o persoană care să aibă calificarea de medic şi una care să aibă strict calificare economică sau juridică. Grăbindu-se atât de tare, veniseră fiecare cu propuneri sau puseseră câte doi medici”, a mai spus Pau.

De aceea, Adrian Pau susţine că, împreună cu colegii săi de partid din Consiliul Local Timişoara, va depune un memoriu la Ministerul Sănătăţii prin care va solicita invalidarea acestui concurs. 

„Din nou organizează un concurs şi de acestă dată ca să îşi ducă la bun sfârşit opera pe care a început-o din acel proiect de HCL. În momentul de faţă organizează acest concurs care ridică semne foarte mari de întrebare. De aceea eu, împreună cu colegii mei o să avem o discuţie şi o să pregătim un memoriu către Ministerul Sănătăţii prin care să solicităm invaliditatea acestui concurs, datorită faptului că el nu se desfăşoară în conformitate cu ordinul 1082”, a precizat consilierul PDL.

El a afirmat că nu contestă calitatea profesională a celor înscrişi la aceste concursuri, dar a susţinut că viitorii manageri „au fost deja pregătiţi în laboratoarele primăriei”.

„Nu contestăm profesionalismul medicilor şi a tuturor persoanelor înscrise la concurs pentru că sunt persoane de bune moravuri, cu certitudine, şi de o calitate profesională ireproşabilă, marea majoritate, sau în totalitate. Dar ar fi bine să ne asumăm acest lucru şi să nu ne mai ascundem în faţa unui concurs formal. Din nefericire, se pare că şi în aceste condiţii s-au pregătit deja în laboratoarele primăriei, se ştiu deja managerii, se ştiu deja, se pare, echipele, ne aflăm în faţa unui concurs formal. În schimb, până când rezultatele nu o vor dovedi nu putem face aceste afirmaţii”, a mai spus Pau.

El a concluzionat spunând că şi concursurile pentru ocuparea unor funcţii de conducere la RATT, Pieţe sau ADP au fost „concursuri cu rezultat aşteptat”.

În replică, primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, afirmă că toate concursurile organizate pentru ocuparea funcţiei de manager de spital se desfăşoară în condiţii de legalitate şi nu sunt influenţate politic.

”Trebuie să subliniez și faptul că este atributul primarului să stabilească normele privind organizarea și desfășurarea concursului de selecție. Mai mult decât atât, am avut solicitări din partea spitalelor pentru scoaterea la concurs a postului de manager în conformitate cu normele și metodologia de organizare aprobate prin dispoziție a Primarului Municipiului Timișoara. Concursul organizat de Consiliile de Administrație ale celor patru spitale împreună cu Primăria Municipiului Timișoara este unul perfect legal și în spiritul descentralizării clamate prin O.U.G. 48/2010, și probabil tocmai acest lucru este deranjant pentru unii. Mai mult decât atât, concursul va fi organizat în vederea selectării celor mai competente persoane care pot să preia funcția de manager al spitalelor, fără luarea în considerare a apartenenței politice a respectivilor”, a declarat primarul Gheorghe Ciuhandu

B.A.M.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor