Primul ministru Victor Ponta doreşte urgentarea încheierii procedurilor de licitare a lucrărilor pentru tronsonul de autostrada Timişoara – Lugoj şi cele trei din Lugoj – Deva nealocate, dar nu poate face mai mult decât îi permite legea. El a declarat, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că nici una dintre instituţiile implicate în licitaţii nu este dispusă să îşi asume răspunderea pentru semnarea actelor. Motivul? Scandalul legat de Romstrade şi autostrada Nădlac – Arad, unde fondurile europene au fost folosite în alte scopuri de patronul societăţii de construcţii, contractul fiind reziliat.
“Licitaţiile pentru aceste tronsoane de autostradă de şapte luni sunt blocate. După necazurile apărute anul trecut, în aceste structuri, CNSC, ANRMAP, nu prea mai vrea nimeni să semneze, e o fugă de responsabilitate a organelor abilitate. Trebuie să dăm drumul totuşi la lucrări, că altfel nimeni nu se poate apuca de activitate. Sunt adjudecate, din câte ştiu, şi trebuie finalizată procedura, e făcută de vreo şapte luni, şi se plimbă între aceste instituţii, pentru că după chestia cu Iordache (n.r. patronul Romstrade) şi DNA nimeni nu mai vrea să semneze. Nu-i las, dar nici nu vreau să se întâmple ceva ilegal, dar să-i dăm drumul odată să sunt bani europeni”, a declarat Ponta.
Desemnarea ofertei castigatoare pentru autostrada Lugoj-Deva, asteptata in cateva saptamani
Citiți principiile noastre de moderare aici!