Decizie şoc: Theodor Stolojan s-a retras din funcţia de premier!

15Comentarii
Decizie şoc: Theodor Stolojan s-a retras din funcţia de premier!
Theodor Stolojan a anunţat astăzi că renunţă la nominalizarea pentru ocuparea postului de prim-ministru. Democrat-liberalul desemnat de preşedintele Traian Băsescu, săptămâna trecută, pentru a prelua funcţia de premier, nu a oferit explicaţii clare vizavi de decizia sa.

Desemnat de preşedinte ca „premier pe patru ani”, Theodor Stolojan a renunţat declarând următoarele: „Am decis să-mi depun mandatul de prim-ministru desemnat la preşedintele României, Traian Băsescu. Este un început de viaţa politică nouă în România. Preşedintele este singurul care poate lua decizia cui să-i încredinţeze mandatul de prim-ministru desemnat, din rândul Partidului Democrat-Liberal. Argumentul meu este că cei doi preşedinţi care au semnat Parteneriatul pentru România trebuie să îşi asume realizarea acestui parteneriat prin cele mai importante funcţii în stat, cea ce premier şi cea de preşedinte al Senatului. Doresc ca prin acest gest al meu să dau o speranţă generaţiei tinere, care să acceadă în politică la nivel de vârf”, a declarat Stolojan. Surse din PD-L afirmă că preşedintele Traian Băsescu l-ar putea desemna în funcţia de premier pe Emil Boc.



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor