Debut ratat pentru Baschet Club Timişoara

3Comentarii
Debut ratat pentru Baschet Club Timişoara
Sala Constantin Jude a găzduit timp de trei zile, de joi până sâmbătă, unul dintre cele mai importante turnee amicale de baschet masculin organizate în această perioadă precompetiţională.

La cea de-a cincea ediţie a Cupei Timişoara a fost organizată şi prezentarea oficială a noii echipe a oraşului. Formaţia antrenată de Dragan Petricevic se bazează acum pe o susţinere puternică din partea Consiliului Local Timişoara şi a Consiliului Judeţean Timiş. Din păcate, Baschet Club Timişoara nu a rămas în urma competiţiei decât cu o prezentare frumoasă de debut în faţa publicului propriu, dar şi cu o victorie împotriva echipei care a şi câştigat turneul, KK Osijek.

Debutul baschetbaliştilor timişoreni a avut loc împotriva celor de la Kecskemet. Rezultatul final a fost favorabil oaspeţilor, cu 70 – 67. A doua zi, în jocul contra croaţilor de la Osijek, sportivii conduşi de Petricevic au învins cu scorul de 66 – 60. Ultima zi a turneului a adus faţă în faţă BC Timişoara şi echipa Bosna Sarajevo. Speranţe la victorie au existat, cu atât mai mult cu cât bănăţenii reuşiseră să piardă la scor strâns în două meciuri amicale susţinute în urmă cu doar câteva zile în capitala Bosniei. Din păcate, scorul final a fost 73 – 60 în favoarea jucătorilor oaspeţi.

Aşadar, la finalul turneului, Timişoara a ocupat ultimul loc. Osijek a câştigat, Bosna a fost pe doi, iar Kecskemet a obţinut locul al treilea.

În ceea ce ne priveşte, concluzia ce se poate trage este că echipa timişoreană suferă la capitolul omogenitate. Se vede clar că jucătorii, aproape în totalitate alţii decât cei din sezonul precedent, nu se cunosc încă. Să sperăm ca la debutul campionatului schemele de joc să meargă mai bine.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor