Activitati sportive, jocuri si concerte de Ziua Tinerilor, la Timisoara

De A. M. A.
Reactualizat la:
Activitati sportive, jocuri si concerte de Ziua Tinerilor, la Timisoara
© Foto: Primăria Timişoara
Ziua Tinerilor Timișoarei va fi sărbătorită în 2 mai prin numeroase activități dedicate tinerilor. Organizatorii își propun să crească gradul de implicare al acestora în viața culturală a orașului de pe Bega. Evenimentul este organizat de Primăria Timișoara și se află la cea de-a treia ediție.

Programul Zilei Tinerilor Timişoarei este plin de activităţi, de la demonstraţii de sporturi de contact, la ateliere în aer liber, jocuri, expoziţii şi concerte.

Între orele 16:30 și 19:00, Clubul Sportiv GinBox prezintă o campanie antiviolenţă prin activităţi sportive şi de integrare socială pentru tinerii care provin din toate clasele sociale. Aproximativ 20 de copii ai acestui club vor face demonstraţii de sporturi de contact, ca să îi sensibilizeze pe tineri cu privire la problemele sociale şi marginalizare, prin promovarea valorilor umane şi a sportului ca artă.

Asociaţia Culturală Noua Acropolă invită tinerii la o după-amiază de jocuri precum Go, şah şi Senet, joc originar din Egiptul Antic, considerat părintele jocurilor de masă. Pasionaţii de filosofie vor putea descoperi răspunsuri în cadrul unui atelier de filosofie aplicată.

afis-ziua-tinerilor-1

Pe de altă parte, cei interesaţi de culturile lumii pot vizita expoziţia de reproduceri arheologice pentru a descoperi culmi ale civilizaţiei şi cum această cunoaştere poate folosi construirii unui viitor de succes.

Iar de la ora 17:30, Smartfit Studio îi aşteaptă pe tinerii Timişoarei la pedalare, pe ritm de muzică şi sub coordonarea instructorilor de sport. Lor li se vor alătura și sportivii SCM Timişoara. Organizatorii anunță că participarea este gratuită, iar cei care doresc să se înscrie o pot face cu 15 minute înainte de începerea evenimentului.

Momentul cel mai așteptat va fi, desigur, concertul de la ora 20:00. Pe scena din Piața Victoriei vor urca Dorian Popa și Corina.

Programul integral

16:30 – 17:30 Demonstraţii de sporturi de contact
16:30 – 19:00 Ateliere, expoziţii, jocuri
17:30 – 19:00 Cycling în aer liber
19:00 – 19:30 Ansamblul Timişul Junior (program de cântece şi dansuri susţinut de Orchestra de Tineret Timişul)
19:30 – 20:00 Concert tineri interpreţi din Timişoara
20:00 – 22:00 Concert Corina şi Dorian Popa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !