De vineri, Sannicolau Mare va gazdui un concurs international de calarie

De vineri, Sannicolau Mare va gazdui un concurs international de calarie
Hipodromul din Sânnicolau Mare va fi vineri, sâmbătă şi duminică gazdă primitoare pentru 40 de cupluri jocheu – cal, dar şi pentru spectatori, la primul concurs internaţional de călărie, sărituri peste obstacole, desfăşurat în localitatea timişeană.

Organizatori sunt Federaţia Română Ecvestră şi Clubul Morisena din Cenad. Competiţia va fi dedicată copiilor, juniorilor şi celor de la clasa tineri dar, în paralel, în primele două zile ale evenimentului hipic vor avea loc şi concursuri pentru seniori. În total, la competiţie sunt înscrişi 40 de cai aceştia vor susţine calificări în primele două zile, vineri şi sâmbătă, urmând ca duminică să fie organizate grand prix-urile pentru fiecare categorie de vârstă, am aflat de la Liliana Matei, organizatorul evenimentului. Şi-au asigurat prezenţa un număr de 10 cluburi de specialitate, dintre care două din Ungaria. Arbitrii sunt internaţional şi au sosit la Sânnicolau Mare din Serbia şi din Turcia. Obstacolele folosite în concurs au înălţimea între 90 de centimetri si 1,30 de metri.

Programul va debuta în fiecare din cele trei zile la ora 9 şi concursurile vor dura până seara la ora 19, cu excepţia zilei de duminică când finalul evenimentului este aşteptat undeva în jurul orei 18. toţi păarticipanţii vor primi diplome iar câştigătorii se vor alege cu diplome, cupe şi medalii dar şi premii în bani şi produse.

Desigur, intrarea spectatorilor va fi liberă pe hipodromul din Sânnicolau. Spectatorii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare, ei vor avea la dispoziţie şi alte modalităţi de distracţie. Nu vor lipsi clasicele grătare sau mititeii.  



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase