De la egal la egal cu campionii

2Comentarii
ORADEA – Învinşi în cinci din cele şase meciuri anterioare, baschetbaliştii orădeni au intrat în teren decişi să se bată pentru un rezultat cât mai bun în meciul cu multipla campioană CSU Ploieşti.

Chiar dacă au pierdut din nou, ei au oferit o replică onorabilă, reuşind să pună probleme, cel puţin în primele două reprize, valoroasei adversare. În meciul de sâmbătă am putut vedea o anumită schimbare de atitudine în jocul echipei noastre, jucătorii luptând cu ardoare pentru fiecare minge.

Arbitraj slab

Prima repriză a fost deosebit de echilibrată, ambele echipe aflându-se succesiv la conducere. Orădenii au deschis scorul prin Bilbija, dar oaspeţii au preluat inţiativa, scoruri 2-4, 5-6, 7-10. Gazdele n-au cedat, CSU Ploieşti având un avantaj minim după primul „sfert”, scor 22-23. Al doilea „sfert” a fost cel mai frumos şi mai disputat. Ploieştenii s-au desprins la nouă puncte, scor 24-35 (’16), dar orădenii au avut puterea de a reveni, sfertul terminându-se la egalitate, scor 18-18.

A fost o repriză aprig disputată, în care oaspeţii au fost ajutaţi discret, dar eficient, de brigada de arbitri, stârnind furia spectatorilor. Antrenorii orădeni au protestat vehement, secundul Veres Attila fiind sancţionat cu un fault tehnic. Prestaţia arbitrilor a fost de altfel lamentabilă, chiar dacă înfrângerea gazdelor nu poate fi pusă pe seama arbitrajului. CSU conducea cu un singur punct la pauză, scor 40-41, dar totul era încă posibil.

Din nefericire, orădenii au slăbit ritmul în cel de-al treilea „sfert”, oaspeţii desprinzându-se la nouă puncte, pe fondul unor inexactităţi în aruncări ale echipei gazdă.

Elliott şi Hargrove, decisivi
Ultimul „sfert” a fost echilibrat. Gazdele au încercat imposibilul, dar ploieştenii şi-au conservat avantajul. A fost repriza descalificărilor, Djordjic, Apostol şi Bilbija, respectiv Căruţaşu şi Elliott, fiind nevoiţi să părăsească terenul pentru câte cinci greşeli personale.

Rămasă fără cei trei pivoţi, echipa gazdă a trebuit să se recunoască învinsă, în ciuda eforturilor depuse. Diferenţa a fost făcută de prestaţia celor doi jucători de culoare ai oaspeţilor, Elliott şi Hargrove, care au înscris împreună nu mai puţin de 40 de puncte. La orădeni au ieşit la rampă Colesnicov şi Mandache. Sub aşteptări au evoluat Rahier şi Apostol. Folosit pe parcursul întregului meci, Mandache a dat unele semne de oboseală, greşind, în ciuda jocului bun de ansamblu, destule pase.

Din păcate, CSM Leonardo a avut o „bancă scurtă” în acest meci, Veres, Maric şi Nicoară fiind accidentaţi. Cu ei în teren, poate că echipa orădeană ar fi avut o şansă în plus.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor