De duminica curge apa la Chizatau

De duminica curge apa la Chizatau
De la începutul acestei săptămâni apa de la Chizătău are parametrii normali, aşa încât poate fi utilizată pentru consumul casnic. A fost achiziţionată cu o investiţie de 150 de milioane de lei o staţie de clorinare iar pompa submersibilă a fost reparată.

Apa de la robinetele locuitorilor din Chizătău a miroasit urât, nu a fost potabilă săptămâni la rând şi asta s-a datorat unor lucrări făcute de mântuială. În anul 2008, lucrarea la reţeaua de apă a satului Chizătău s-a realizat cu un singur bazin şi o pompă submersibilă, care însă nu are puterea necesară. Acestea sunt motivele pentru care apa în Chizătău a fost închisă. Sesizările au fost numeroase şi îndreptăţite în acest sens. Proiectul lucrării pentru reţeaua de apă nu a luat în calcul această pompă. De altfel ea nici nu figurează în acte şi nici nu există vreun Certificat de Garaţie. „În acest moment trebuie să ne convingem că forajul s-a făcut la o adâncime corespunzătoare, este conform proiectului şi potrivit pompei actuale.

Pentru lucrarea executată atunci există o recepţie, însă vrem să ne convingem că totul este conform proiectului”a ţinut să precizeze primarul comunei Belinţ, de care aparţine satul Chizătău. „Costurile de reparaţie ale pompei, au fost suportate de constructorul care s-a ocupat la data respectivă de execuţia lucrării, aflată teoretic în garanţie, chiar dacă existenţa şi datele ei tehnice nu sunt cuprinse în proiectul iniţial” a mai adăugat primarul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !