De Crăciun, timişorenii au strigat „Trăiască regele!”

41Comentarii
De Crăciun, timişorenii au strigat „Trăiască regele!”
Familia Regală a României a participat, joi, la Sfânta Liturghie de Crăciun, oficiată de Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Mii de timişoreni au strigat „Trăiască Regele!” la ieşirea Regelui Mihai I din biserică.  Video Forum

Familia Regală a ales să îşi petreacă sărbătorile de iarnă la Castelul de la Săvârşin, dar suveranii au ţinut să participe la slujba de Crăciun alături de timişoreni. Iar Catedrala Mitropolitană din oraşul de pe Bega a devenit neîncăpătoare pentru mulţimea de credincioşi veniţi să ia parte la liturghia care vesteşte Naşterea Mântuitorului. Mii de oameni s-au adunat la slujbă în prima zi de Crăciun. Alături de Majestatea Sa Regele Mihai I al României au participat, la Sfânta Liturghie, Alteţele Lor Principesa Margareta şi Principele Radu, dar şi alţi reprezentanţi ai Casei Regale. De la slujbă n-au lipsit primarul Gheorghe Ciuhandu şi alte personalităţi locale. Pentru că sărbătorim Naşterea Domnului, ÎPS Mitropolitul Banatului i-a îndemnat pe credincioşi să-şi crească, cu dragoste, copiii, să-i iubească şi să nu-i abandoneze, pentru că „ei reprezintă viitorul şi speranţa noastră de mai bine”. La ieşirea din catedrală, Regele Mihai a fost îndelung aplaudat de miile de timişoreni care au strigat „Trăiască Regele”. Majestatea Sa i-a salutat, după care a urcat la volanul BMW-ului său şi a plecat, însoţit de Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, şi Alteţele Lor Principesa Margareta şi Prinicpele Radu la Mitropolia Banatului, unde au servit tradiţionala masă de Crăciun. Majestatea Sa Regele Mihai I al României se numără printre ctitorii Catedralei Mitropolitane din Timişoara.



41Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor