Datoriile istorice uriase ale Colterm ingroapa societatea de termoficare. Primarul cere negocierea penalitatilor

De Roxana Deaconescu
9Comentarii
Datoriile istorice uriase ale Colterm ingroapa societatea de termoficare. Primarul cere negocierea penalitatilor
© Foto: arhivă
Primarul Timișoarei și directorul societății de termoficare a orașului, societate care asigură încălzirea și apa caldă în zeci de mii de case din oraș, habar nu au la cât se ridică datoriile Colterm. Acestea pot îngropa însă Coltermul, care se zbate în fiecare sezon de încălzire să se mențină pe linia de plutire. Cea mai mare provocare a societății de termoficare o reprezintă însă penalitățile pentru datoriile istorice, care se adună an de an și ajung chiar și la 30 de milioane de lei, conform primarului, care cere negocierea taxelor de penalizare.

De șase ani, de când este primar, Nicolae Robu s-a lăudat în repetate rânduri cu faptul că a reușit să scoată din groapă societatea de termoficare a Timișoarei și că pe onoarea lui, de mai multe ori, nu a fost tăiat gazul de către eON. Primarul s-a plâns mereu de datoriile istorice ale Colterm.

Recent, Primăria Timișoara a mai dat o mână de ajutor Coltermului. Săptămâna trecută, cu girul consilierilor locali, a fost creat un depozit de 6 milioane de lei, într-un cont de garanții la dispoziția Termoficare Oradea, de la care societatea timișoreană a cumpărat certificate verzi, obligatorii prin lege, cu 3,4 milioane de euro. Mai mult, primăria s-a angajat să achite banii în conturile societății omoloage din Oradea, în cazul în care Colterm se trezește cu conturile blocate. Conturile au fost blocate până de curând.

Nu este prima dată când Primăria Timișoara scoate societatea de termoficare din groapă. În urmă cu mai bine de doi ani, AGA Colterm, întrunită în regim de urgență, a votat o majorare de capital de peste 60 de milioane de lei. În noiembrie 2016, consilierii locali au fost de acord cu o majorare de capital. Suma a ajuns la 83,9 milioane de lei, în funcție de „necesitățile actuale ale companiei”.

Conform proiectului aprobat în iarna lui 2016 de Consiliul Local Timișoara, capitalul social al Colterm a fost majorat cu 83,95 milioane de lei, urmând să ajungă la 170,14 milioane de lei. Societatea mai are și datorii istorice către furnizori, de care se pare că nu poate scăpa. Primarul susține că nu știe care este valoarea acestor datorii, dar spune că a cerut directorului Colterm să negocieze penalitățile.

„Nu mai știu cât sunt datoriile Colterm, o să vedem, sunt datorii mari la Colterm. Problema cea mai gravă nu sunt datoriile în sine, ci sunt penalitățile aferente acelor datorii, pentru că ajung la nivelul a 20-30 de milioane de lei pe an. Eu i-am cerut directorului Șerpe să negocieze cu partenerii, mă implic și eu în negociere, să se reducă penalitățile.

Partenerii noștri trebuie să devină realiști și să înțeleagă că o împovărare cu penalitățile poate duce societatea în foarte mari dificultăți încât să nu mai poată plăti nici datoriile. Se poate, cu un acord al părților, pentru că e vorba de parteneri privați. Eu am încercat să îi sensibilizez, ca să deschid discuțiile, și nu exclud să fie de acord, pentru că altfel riscă să piardă mai mult decât câștigă menținând aceste penalități”, a precizat Nicolae Robu.

Majorarea de capital făcută în 2016 a avut și o condiție. În ianuarie 2017 s-a aflat că reprezentanții societății de termoficare au fost obligați ca, în termen de două luni, să prezinte consiliului local un plan de redresare a companiei.

Șeful societății de termoficare susține că mare pare din măsurile impuse de planul de redresare au fost puse în aplicare.

„Existau acolo trei sau patru măsuri, una de investiții, am început investițiile, am aplicat pentru trei proiecte pe fonduri termoficare, două dintre ele vizează și producerea energiei electrice în cogenerare, unul producția energiei termice din surse regenerabile. Mai există o măsură cu producerea unei cantități cât mai mari pe cărbune, pentru că se știe, producția pe cărbune e mult mai ieftină decât pe gaz, în sensul ăsta.

Am derulat o investiție care se numește «Maximizarea puterii livrate din CET Sud». Nu am dat oameni afară, întrucât anul trecut am semnat un contract de întreținere patrimoniu cu primăria. Am luat oameni ai Colterm și i-am mutat pe contractul respectiv. Sunt vreo 50-60 oameni. Planul de redresare se întinde pe trei-patru ani. Îl avem deja de un an, anul acesta încep investițiile, deci până la sfârșitul anului sperăm ca investițiile să le realizăm în proporție de 80%. Avem și o hotărâre a CA, de normare a muncii în Colterm, și urmează să facem normarea muncii”, explică Emil Șerpe.

Nici directorul Colterm nu pare să știe la cât se ridică datoriile Colterm. Nici măcar cele istorice.

„Nu pot să vă spun o sumă legată de datorii, că sunt 2 lei sau sunt 3 lei. Datoriile istorice sunt cele către CFR și cea către CEO (n.r. Combinatul Energetic Oltenia). Cea de la CEO este eșalonată de un an și plătim eșalonat. Am plătit aproape jumătate din această datorie. Era 24-25 milioane de lei. Cu CFR am semnat eșalonarea recent, este un rate inegale, pe perioada de vară, când avem încasări mai mici, sunt ratele mai mici. Au mai rămas vreo 15 milioane”, spune Șerpe.

Articole pe aceeași temă

Urgentele Colterm, de indata la primarie. Societatea scapa de faliment cu girul consilierilor locali

Arde rau la Colterm! Societatea trebuie sa plateasca si o amenda pentru preturi si tarife



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor