Vorbe de duh aruncate de politicieni, în 2005

31.12.2005 | Discursurile politice din 2005 au fost pline de ameninţări, glume, ironii, dar şi de înjurături. Parlamentari, miniştri, preşedinţi de tot felul, foşti şi actuali, s-au întrecut în declaraţii şi citate care de care mai originale sau pline de umor. Mai mult sau mai puţin voluntar.
1 mai multe »

Revelion in plina vara in Noua Zeelanda

31.12.2005 | După localnicii din Kiribati, neo-zeelandezii se pregătesc să intre în 2006 ! Chiar în acest moment, 4 milioane de locuitori plus o mulţime de turişti - majoritatea veniţi din emisfera nordică, dornici de soare şi distracţie - se pregătesc să spună - La mulţi ani, 2006 !
mai multe »

Obiceiuri cu masti de Anul Nou

31.12.2005 | Raspandite pe o arie ampla, din Banat pana in Moldova, din Oltenia pana in Maramures, jocurile cu masti constituie componenta cea mai pitoreasca si mai plina de semnificatii a obiceiurilor prin care se sarbatoreste, in satul romanesc, trecerea la noul an.
1 mai multe »

Românii, printre cei mai muncitori europeni

31.12.2005 | Românii sunt printre cele mai harnice naţiuni ale Europei. O spune un studiu oficial efectuat de Observatorul European pentru Relaţii Industriale.
mai multe »

SUA au interzis torturarea prizonierilor în străinătate

31.12.2005 | Preşedintele George W. Bush a semnat un decret, care interzice explicit tortura în străinătate asupra prizonierilor luaţi de americanţi. Casa Albă a anunţat că este vorba despre un amendament inclus într-o lege a apărării naţionale.
mai multe »

Regiile şi serviciile publice lucrează şi de Revelion

31.12.2005 | Vor fi la datorie în noaptea de Revelion şi o parte din angajaţii primăriilor de sector, precum şi pentru cei ai regiilor şi societăţilor de utilităţi publice.
mai multe »

Din istoricul sărbătorilor de iarnă

31.12.2005 | Obiceiurile care se mai practică şi azi pe teritoriul folcloric românesc şi care prezintă forme interesante de integrare în cultura contemporană sînt cele din ciclul Anului Nou, deosebit de ample şi pline de semnificaţii pentru cultura noastră populară.
mai multe »

Datini şi obiceiuri de Anul Nou

31.12.2005 | Dupã colindatul de Crãciun, urmeazã pregãtirile pentru Anul Nou, perioadã foarte bogatã în datini şi obiceiuri în cultura popularã româneascã.
mai multe »

24.12 Christmas party in Club 53

27.12.2005 |    
mai multe »

23.12 Hip Hop party in Club Bounce

27.12.2005 |   
mai multe »

17.12. Party in Club Old House

24.12.2005 |
mai multe »

17.12. Party in Viva

24.12.2005 |
mai multe »

15.12. Concert Impact & Dj Project la Expo Arad

24.12.2005 |
mai multe »

10.12. Salsa party în Disco Viva

24.12.2005 |    
mai multe »

07.12. Petrecere "HEAVEN & HELL" in Club Space

24.12.2005 |   
mai multe »

22.12 Retro party in Club Fever

23.12.2005 |
mai multe »

21.12 Colindatori in redactia Timis Expres & Tion

21.12.2005 |
mai multe »

21.12 Party a' la 18 ani

21.12.2005 |  
mai multe »

17.12 Party aniversar 7ani anonimTM

20.12.2005 |      
mai multe »

17.12 Warmup Session @ Van Graph anonimTM

20.12.2005 |  
mai multe »

16.12 Art Party

20.12.2005 |  
mai multe »

17.12 Hip Hop party in Club 53

18.12.2005 |   
mai multe »

17.12 Concert Trident in Timisoara

18.12.2005 |  
mai multe »

16.12 Party incendiar in Resita

18.12.2005 |  
mai multe »

15.12 D'arc Retro Party

16.12.2005 |  
mai multe »

Britanicii vin astăzi cu a treia propunere de buget

16.12.2005 | Mult-aşteptatul acord al liderilor europeni privind bugetul Uniunii Europene pe 2007-2013 pare din ce în ce mai clar un vis care cu greu va deveni realitate.
mai multe »

Rujeola: 10 cazuri noi in Vrancea

16.12.2005 | Tot mai multe cazuri de rujeolă, în ultimele zile, în Vrancea ! Deşi judeţul nu se număra până acum printre zonele cu foarte multe cazuri, la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean s-au prezentat deja 10 persoane care prezentau simptomele bolii.
mai multe »

Reprezentantul Băncii Mondiale îl înlocuieşte pe Oprescu

16.12.2005 | Noul director intermar la Spitalul Municipal este de astăzi Silviu Rădulescu, reprezentantul Băncii Mondiale la Bucureşti. Ministrul sănătăţii afirmă că i-a propus lui Silviu Rădulescu acastă funcţie pentru că este specialist în managementul sanitar.
mai multe »

Senatorul Mihail Antonie a plecat din PNL

16.12.2005 | Senatorul liberal de Mureş Mihail Antonie a demisionat din PNL. El susţine că liderul filialei, Eugen Nicolăescu conduce organizaţia ca pe un SRL.
mai multe »

Gheorghe Alexe nu renunţă la opinia personală

16.12.2005 | Mustrat de ministrul Educaţiei pentru că nu ar fi reacţionat cu promptitudine, inspectorul Şcolar General al Capitalei, Gheorghe Alexe şi-a prezentat demisia de onoare.
mai multe »

15.12 Retro party in Club Fever

16.12.2005 |
mai multe »

Miron Cozma, la Penitenciarul Timişoara

16.12.2005 | Miron Cozma îşi va petrece Sărbătorile .. aproape de casă. Fostul lider al minerilor din Valea Jiului se află de aproape 24 de ore în Penitenciarul Timişoara. La cererea sa a fost transferat de la Rahova pentru a fi mai aproape de familie.
1 mai multe »

Bush recunoaste ca a gresit

16.12.2005 | "Este adevarat ca o mare parte din informatiile privind arsenalul de care ar fi dispus Saddam Hussein s-au dovedit false". "Nu este nici o indoiala ca am comis erori tactice, sa zicem". Dar, decizia de a-l ataca pe Saddam a fost "una buna", a spus presedintele George W. Bush.
mai multe »

16 ani de la Revolutie

16.12.2005 | 16 decembrie 1989. Se împlinesc astăzi exact 16 ani de la debutul Revoluţiei.În prima zi a Revoluţiei de la Timişoara, acolo unde a început totul, enoriaşii s- au strâns în faţa casei lui Laszlo Tokes, protestând că acesta fusese evacuat pentru că îndrăznise să-l critice pe dictatorul Ceauşescu.
6 mai multe »

Băsescu şi Tăriceanu dezamăgiţi

16.12.2005 | La conferinţa de presă comună, susţinută la Bruxelles de preşedintele Traian Băsescu şi de premierul Călin Popescu Tăriceanu, cei doi lideri s-au arătat profund dezamăgiţi de propunerea britanică privind reducerea bugetului comunitar.
mai multe »

După 38 de ani, irakienii au ales liber parlamentul

16.12.2005 | Irakienii au votat. Cetăţenii cu drept de vot, 15 milioane în total, aparţinând tuturor comunităţilor, s-au prezentat masiv la urne pentru a-şi alege viitorul parlament.
mai multe »

Sistemul de alertă pentru tsunami, acţionat din greşeală

16.12.2005 | Autorităţile thailandeze şi-au cerut scuze, după ce o alertă declanşată ieri din greşeală, a provocat panică în şase provincii din sudul ţării. Mii de oameni au fugit îngroziţi, de teamă că regiunea va fi măturată de un nou tsunami.
mai multe »

O americancă a găsit o soluţie ciudată de salvare

16.12.2005 | Se spune că norocul are o mie de feţe, iar ghinionul una singură. Despre una dintre aceste faţete ale şansei poate fi vorba în povestea unei mame disperate care şi-a aruncat copilul pe geam.
mai multe »

Salariul minim va creşte la 330 de lei noi

16.12.2005 | De la 1 ianuarie 2006, salariul minim brut pe economie ar putea creşte de la 310 la 330 lei noi. Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei a pregătit un proiect de lege aflat acum în faza dezbaterii publice.
7 mai multe »

Posturi libere la guvern

16.12.2005 | Guvernul caută oameni care se pricep la gestionarea fondurilor de la Uniunea Europeană. Vor fi scoase la concurs peste 600 de astfel de posturi.
mai multe »

Mai multe stiri: 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6