Dascălii, fără tichete

Dascălii, fără tichete
TIMIŞ – Dascălii le cer ajutorul timişorenilor! Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Timiş face un apel către comunitate pentru că este îngrijorat de atitudinea manifestată de guvernanţi faţă de situaţia învăţământului românesc.

În Timiş, un număr îngrijorător de mare de consilii locale şi primării au considerat că nu este cazul să susţină cadrele didactice şi întregul personal din învăţământ neaplicând prevederile din Legea 193/2006, care vizează acordarea de tichete de masă şi tichete cadou. Această lege se aplică în unele localităţi şi chiar în unele primării, dar este ignorată atunci când este vorba despre personalul din şcoli”, a spus Marian Uţă, preşedintele Federaţiei Educaţiei Naţionale din Timiş.

Profesorii din judeţ aşteaptă acordarea primelor tichete cadou din acest an, cele pentru ziua de 8 martie, iar banii pentru acestea trebuie să fie alocaţi de către primării. În Timişoara, reprezentanţii Primăriei au declarat că nu există bani în buget pentru tichetele dascălilor.

Două părţi discută şi a treia plăteşte. Cum se poate întâmpla ca sindicatele şi Guvernul să stea la discuţii, dar banii să vină din altă parte, adică de la Primărie?”, a spus viceprimarul Adrian Orza. El a răspuns astfel unei interpelări făcute în Consiliul Local de către Florica Puşcaş, directorul Colegiului Bănăţean.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !