Dascălii din Timiş nu intră încă în grevă

Dascălii din Timiş nu intră încă în grevă
TIMIŞ – Zvonuri în legătură cu mişcări sindicale în rândul profesorilor circulau chiar înainte de a începe noul an şcolar.

15 septembrie a trecut şi, nici la nivel de ţară, nici la nivel de judeţ nu s-a întâmplat nimic. Cursurile la clasă se desfăşoară conform orarului, fără a interveni niciun factor perturbator. Bucureştiul nu a dat tonul la acţiuni de protest, aşa că şi colegii din provincie aşteaptă nerăbdători rezultatele dezbaterilor care se desfăşoară la acestă oră în Camera Deputaţilor. În primă fază, ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei a transmis sindicaliştilor că majorarea salarială a fost acceptată de către Guvern în două tranşee: prima din 1aprilie 2008, cu 6% şi a doua din 1 octombrie cu 5%. Decizia a fost respinsă de conducerea sindicatelor din învăţământ. Solicitările pentru majorarile salariale se ridica la 50% pentru anul 2008. „Nu putem vorbi de grevă până nu se termină dezbaterile. Poate de această dată problema va fi rezolvată. Nici noi nu vrem sa pornim acţiuni de protest, mai ales acum că se apropie şi alegerile. Oricum, din procentul de 50% cerut ca şi majorare vom rămâne undeva cu 30% daca se mai aplică şi rata inflaţiei şi asta poate să constate oricine ştie puţină matematică”, ne-a declarat Marian Uţă, preşedinte al Sindicatului Învăţământului Preuniversitar din judeţul Timiş.

Clopoţelul aduce greva?



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor