Dascălii din Timiş ameninţă cu proteste şi greve generale

Dascălii din Timiş ameninţă cu proteste şi greve generale
Sindicaliştii din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ se pregătesc pentru un nou val de proteste. Ei spun că Guvernul Boc a ignorat solicitările şi şi-a asumat răspunderea atât asupra Legii cadru privind salarizarea unitară, cât şi asupra Legii Educaţiei privind reorganizarea instituţiilor publice.

Dacă cele două legi vor trece de Parlament, profesorii spun că veniturile salariale ale bugetarilor se vor diminua drastic, cu aproximativ 40%, în ultimele trei luni ale anului şi sunt obligaţi la 10 zile de concediu forţat, fără a fi plătiţi. FSLI Timiş a decis continuarea protestelor. Pe 30 septembrie, dascălii vor picheta sediile PSD şi PD-L din Timişoara, grevă generală care este programată în 5 octombrie, iar în 7 octombrie, de Ziua Internaţională a Muncii Decente, un miting organizat de confederaţiile sindicale. În plus, sindicaliştii ameninţă că nu vor participa la organizarea alegerilor prezidenţiale, programate în 22 noiembrie.

,,S-ar putea ca în 5 octombrie să intrăm în grevă generală nedeterminată, dacă nu va trece Moţiunea de Cenzură. Asta dacă profesorii sunt solidari, dacă nu, vor rămâne fără jumătate de salariu”, a declarat Radu Bilavu, liderul FSLI Timiş.

Sindicaliştii mai spun că la trei zile de la publicarea Legii cadru privind salarizarea unitară în Monitorul Oficial, se vor anula 11 sporuri, indemnizaţii şi drepturi salariale. Printre acestea se numără şi gradaţia de merit, indemnizaţia de rural, salariul de merit, dar şi sporul de stabilitate.

În Timiş sunt aproximativ 1.500 de cadre didactice afiliate la Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, din 60 de şcoli.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor