Danzio a zdrobit Oradea cu 50 de puncte
Cele două înfrângeri consecutive şi asemănătoare ca evoluţie cu Alba Iulia şi Craiova au lăsat urme în moralul fetelor lui Kolarevic. Iar partida cu Oradea a reprezentat prilejul perfect pentru ca Danzio să îşi refacă moralul şi să recapete încrederea în forţele proprii. După 40 de minute, tabela a indicat 93-43, iar diferenţa celor 50 de puncte spune totul despre diferenţa de valoare.
Timişorencele nu au avut milă de adversare şi, cravaşate de pe margine de antrenor şi conducători, le-au zdrobit pe orădence. 28-11, 19-14, 31-7, 15-11 a fost scorul celor 4 sferturi care a dus la cea mai categorică victorie din acest campionat a violetelor.
Pesovic, cu 24 de puncte şi Vukoje, cu 21 de puncte, au fost principalele marcatoare ale lui Danzio, în timp ce de la oaspete cele mai multe puncte le au Vlaicu – 9 şi Ardeleanu – 8.
„Aveam mare nevoie de această victorie pentru că moralul atmosfera nu erau aşa cum trebuiau după cele două înfrângeri. Scorul arată că am câştigat astăzi fără emoţii. Ne aşteaptă sâmbătă o deplasare la Braşov în care trebuie să câştigăm ca să ne păstrăm locul de play-off. Să batem apoi şi Clujul, Rapidul, Sportul şi poate facem şi o surpriză cu o echipă bună”, declara încrezător Ljubomir Kolarevic la final.