Dansuri irlandeze… antidrog, la Timisoara

1Comentariu
Dansuri irlandeze… antidrog, la Timisoara
Fanii dansului irlandez şi ai fenomenului Michael Flatley au motive să exulte! Compania Naţională de Dansuri a Irlandei va susţine la Timişoara spectacolul „Rhythm of the Dance”. Ca să-i admire pe iscusiţii dansatori irlandezi, timişorenii vor scoate din buzunare între 100 şi 200 de lei pentru un loc în Sala Capitol.

Evenimentul va avea în 21 februarie 2011, de la ora 19.30, în sala Filarmonicii Banatul, Timişoara fiind oraşul ales de CIADO şi Asociaţia Culturală Dracula pentru deschiderea anului cultural 2011 „Artă contra drog”.

Inspirată de străvechi legende celtice, redate însă cu cele mai moderne tehnici scenice, spectacolul este conceput de Doireann Carney, coregrafa celebrului Lord of the Dance, Michael Flatley. Show-ul va aduce pe scenă 45 de dansatori şi patru solişti vocali, iar muzica a fost compusă de Carl Hession.

De la premieră până astăzi, spectacolele Rhythm of the Dance au fost urmărite de mai mult de 5 milioane de spectatori, din peste 33 de ţări, acestea numărându-se printre show-urile care au deschis o nouă eră în lumea spectacolului de divertisment. Experienţa Rhythm of the Dance din 2011, în Romania, înseamnă şase spectacole extraordinare. Timişorenii sunt primii care se vor bucura de spectacolul faimoasei companii de dans. Turneul va continua în oraşele Arad, Târgu Mureş, Cluj, Braşov şi se va termina pe 26 februarie, la Sala Palatului din Bucureşti”, precizează organizatorii evenimentului. Biletele s-au pus în vânzare la agenţiile Capitol şi Operei din Timişoara şi în reţeaua magazinelor Diverta şi Germanos, iar rezervări de locuri se pot face telefonic, la nr. 0723.125.106.

S.P.D.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor