Dansez pentru „Cupa Baroque”

Dansează
Dansează
TIMIŞOARA. Timişorenii sunt invitaţi în acest week-end la prima ediţie a Concursului Naţional de Dans Sportiv „Cupa Baroque”.

Evenimentul se desfăşoară pe parcursul a două zile la Sala Olimpia. Sâmbătă şi duminică, de la ora 9, până seara, timişorenii au ocazia să vadă, plătind zece lei pentru bilet, o manifestare ce are loc după o pauză de şapte ani. Conscursul se desfăşoară cu sprijinul Consiliului Local, al Direcţiei de Sport, al Federaţiei Române de Dans Sportiv şi al sponsorilor.

În concurs vor intra aproximativ 300 de perechi de dansatori, dar numai şase vor ajunge în marea finală de duminică. Concursul de la Timişoara este o etapă naţională prin care dansatorii pot aduna puncte care să le faciliteze accesul într-o clasă superioară. Potrivit organizatorilor, unul dintre obiectivele propuse este promovarea mişcării sportive în general şi a dansului sportiv în special, în rândul publicului timişorean de toate vârstele.

Dansatorii vor fi împărţiţi pe clase de vârstă şi performanţă, la cele două secţiuni latino (samba, cha-cha, rumba, jive, passo-double ) şi standard (vals lent, tango, vals vienez, slow fox, quick- step). Spectatorii şi cele 300 de perechi din concurs vor participa la o tombolă cu premii, oferite de partenerii evenimentului.

Spectatorii vor avea ocazia să îi vadă evoluând pe Christoph Kies şi Blanca Ribas Turon, campioni mondiali la zece dansuri, la clasa de vârstă peste 19 ani. Cei doi sunt pentru prima dată în România şi vor susţine un show în a doua zi a „Cupei Baroque”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !