Europa va găzdui în 2016 o mulțime de festivaluri și concerte spectaculoase. Artiști de renume mondial vor urca pe scenele de pe tot continentul, iar timișorenii vor avea ocazia să-și vadă cântăreții și trupele preferate, nu prea departe de casă.
Volt Festival
Vara Festivalurilor începe în Ungaria, la Volt Festival. Evenimentul are loc în perioada 29 iunie – 2 iulie la Sopron. Se pregătesc o serie de concerte extraordinare marca Iron Maiden, The Prodigy, Wiz Kalifa, Slayer, Sigma și alte zeci de artiști. Abonamentul pentru tot festivalul costă 95 de euro, iar biletul pentru o zi costă 39 de euro.
EXIT Festival
EXIT, care a primit premiul de Best European Music Festival de mai multe ori, pregătește un line-up spectaculos. Evenimentul de la Novi Sad de va desfășura în perioada 7 – 10 iulie. Cei care vor trece pe la festivalul din Serbia se vor putea bucura de prestații live susținute de: The Prodigy, Bastille, Ellie Goulding, The Vaccines, Wiz Kalifa, Anti-flag și mulții alți. Un abonament la Exit costă 295 de lei. Cei care vor să stea cu cortul într-o zonă special amenajată, aproape de festival, trebuie să mai scoată din buzunar încă 130 de lei.
Sea Dance Festival
Organizat tot de echipa EXIT Festival, festivalul Sea Dance îi invită pe petrecăreți pe plaja Jaz din Budva, în perioada 14 – 16 iulie. Aici vor avea loc o mulțime de concerte și party-uri, susținute de artiști din toată lumea. În line-up se regăsesc nume precum: Skrillex, Hurts, Sister Bliss – Faithless DJ Set, Goldie și mulții alții. Abonamentul la Sea Dance costă 195 de lei, iar pentru campare în festival se percepe o taxă de 130 de lei.
Woodstock Festival Poland
Tot în perioada 14 – 16 iulie, amatorii de world music, rock, dar și alte genuri muzicale sunt invitați la Woodstock Festival Poland. Evenimentul se ține la Kostrzyn, iar intrarea este liberă. La cea de-a 22-a ediție a festivalului vor participa: The Hives, Apocalyptica, Bring Me the Horizon, Molotov și mulți alții.
Sziget Festival
Este unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa și este localizat la doar câteva ore de Timișoara. Sziget Festivalul are loc în perioada 10 – 17 august, pe Insula Obudai din Budapesta, Ungaria. Evenimentul reunește sute de artiști din toată lumea și se bucură, și la ediția din 2016, de un line-up de zile mari. Astfel, cei care vor merge la Sziget Festival au ocazia să se bucure de concerte susținute de artiști și trupe precum: Rihanna, Muse, David Guetta, SIA, Manu Chao La Ventura, Hardwell, Noel Gallagher, Bastille, Die Antwoord, Kaiser Chiefs, Sum 41, M83 și mulți alții. Cei care vor să meargă la Sziget trebuie să scoată din buzunar 249 de euro pentru un abonament, iar un bilet de zi costă 59 de euro. La eveniment se poate campa gratuit.
Citiți principiile noastre de moderare aici!