Daniel Radcliffe şi blestemul ţigărilor

1Comentariu
Daniel Radcliffe şi blestemul ţigărilor
„Tutunul dăunează grav sănătăţii” este un avertisment căruia Daniel Radcliffe, refuză să îi dea ascultare. Interpretul lui Harry Potter s-a lăsat vrăjit în aşa măsură de tutun încât serveşte câte 20 de ţigări pe zi.

Actorul, în vârstă de doar 18 ani, a fost poreclit Harry Puffer (Harry-Locomotiva cu abur) de colegii de pe platourile de filmare ale noii producţii „magice”. De fiecare dată când regizorul anunţă câte o pauză, Daniel dă fugă până la locul de fumat. Starul a ajuns acum la un pachet pe zi, situaţie care evident, îi îngrijorează pe apropiaţii lui Radcliffe.

„Daniel a ajuns recent la 20 de ţigări pe zi. În fiecare pauză îşi aprinde câte o ţigară. Este dezgustător. Amicii şi colegii, inclusiv Rupert Grint, l-au avertizat asupra efectelor negative. Dar el nu acordă nicio importanţă sfaturilor”, a povestit un martor. Producătorii filmului despre Harry Potter s-au văzut şi ei nevoiţi să intervină. De teamă că actorul îşi va pierde imaginea de şcolar, care l-a făcut celebru, aceştia i-au interzis lui Daniel să fumeze în public. Asta nu l-a oprit însă să tragă în continuare din ţigară. „A ieşit de multe ori cu Stephen Fry sau cu Kevin Spacey şi a împrumutat un obicei prost”, a povestit o sursă.

„Fumurile” lui Radcliffe nu sunt singurele care dau bătăi de cap celor de pe platoruile de filmare. O serie de evenimente neplăcute au condus recent spre formularea întrebării: Este blestemat filmul cu Harry Potter?.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor