Danez prins cu arme detinute ilegal in Timis

1Comentariu
Danez prins cu arme detinute ilegal in Timis
Un cetăţean danez, care are afaceri în Timiş, s-a ales cu dosar penal după ce poliţiştii au găsit asupra străinului două arme, una letală şi una neletală, deţinute ilegal.

Poliţiştii au primit informaţii conform cărora un bărbat, cetăţean danez, manager al unei societăţi comerciale din satul Oloşag, comuna Ştiuca, judeţul Timiş, este pasionat de vânătoare, dar nu are nicio autorizaţie în acest sens. Aşa că i-au făcut o vizită să verifice dacă omul respectă legea. Au găsit la sediul firmei sale mai mulţi porumbei împuşcaţi, precum şi două puşti – una letală şi alta cu aer comprimat, pentru care omul nu a putut prezenta documente de provenienţă. El a declarat că armele au fost aduse în România de partenerul său de afaceri din Danemarca, în urmă cu aproximativ trei săptămâni. Poliţiştii au verificat documentele străinului şi au constatat că acesta nu are nici măcar permis de port-armă. Poliţiştii spun că atât cetăţeanul danez, cât şi conaţionalul său aflat în Danemarca vor fi cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, nerespectarea regimului armelor, efectuarea fără drept de operaţiuni cu arme şi braconaj cinegetic.

Puştile au fost ridicate de poliţişti, în vederea confiscării.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor