Dâncu: maghiarii de la noi, în comparaţie cu românii de pe Valea Timocului, sunt în alt secol

Reactualizat la:
Dâncu: maghiarii de la noi, în comparaţie cu românii de pe Valea Timocului, sunt în alt secol
Intr-o discutie HotNews.ro – BBC, vicepresedintele PSD Vasile Dancu si presedintele Camerei Deputatilor Bogdan Olteanu, fac cateva referiri la romanii timoceni si recenta vizita a lui Boris Tadici in Romania.

Rep: Domnule Dancu, am citit pe blogul dvs, ca i-ati fi spus astazi bun venit presedintelui Serbiei, dar ca le reprosati sarbilor modul in care se comporta cu romanii de pe Valea Timocului. Adica ce-ati vrut sa spuneti cu asta, ca Serbia nu merita de fapt un sprijin atat de euforic din partea Romaniei?
VD: Am fost de acord si sunt de acord cu actiunile parlamentului Romaniei si toate celelalte, dar din punctul de vedere al relatiei noastre, raportat la minoritatea noastra de pe Valea Timocului si din Voivodina, Serbia nu merita acest lucru. Am negociat personal de multe ori cu ministri din Serbia, in 2007 au fost recunoscuti 250 000 de romani , 150 00 de sate omogene, au fost recunoscuti ca etnie. Este un lucru care nu se intampla nicaieri in lumea asta. Maghiarii de la noi, in comparatie cu asta sunt in alt secol. Prima slujba in limba romana a avut loc in 2004 dupa ce preotul a fost bagat prin puscarii, este ceva de nedescris ce se intampla cu romanii din Serbia.
Rep: Vineri domnul Bogdan Olteanu s-a intalnit cu presedintele Serbiei, Boris Tadic. Ce-ati discutat?
BO: Am discutat, o sa vi se para interesant, despre Uniunea Europeana, presedintele Tadic mi-a spus foarte clar ca politica lui se construieste in jurul aderarii la Uniunea Europeana si asta a fost elementul comun pe care ne-am putut intelege. Celalalt element, sigur, este legat de viziunea Serbiei asupra situatiei din Kosovo, si acolo Romania are o pozitie oficiala si n-o sa ma convingeti sa comentez altceva decat pozitia oficiala a Romaniei…
Rep: Dar de minoritatile de care a pomenit domnul Dancu ati pomenit?
BO: Presedintele Tadic a ridicat chiar domnia sa aceasta chestiune, de altfel era insotit de presedintele Consiliului National al Romanilor de acolo…
VD: A fost sprijinit in campanie de romanii nostri…
BO: A fost sprijinit de multi dintre cei care spera ca domnia sa sa aduca o schimbare intr-o mentalitate. Serbia a platit – inclusiv in aceste zile – tocmai pentru politica in acest domeniu. Nu pentru o politica economica buna sau proasta, nu pentru, pana la urma, o politica sociala buna sau proasta, ci pentru o politica fata de minoritati. Dar e, in acelasi timp, si cred ca asta e lucrul cel mai important, o dorinta de a merge in continuare spre Uniunea Europeana.

SURSA: Romanian Global News



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !