Dan Ioan Popescu audiat la Parchet

Dan Ioan Popescu audiat la Parchet
Continuă audierile în Dosarul Rompetrol. Astăzi urmează să vină la Parchet fostul ministru al industriilor, Dan Ioan Popescu. Dosarul Rompetrol a făcut ca pe uşa Parchetului General să se perinde foşti miniştri şi actuali parlamentari, senatori, patroni de trusturi media, dar şi simpli angajaţi ai Ministerului Finanţelor.

Celebra Ordonanţă 118 din 2003, prin care Guvernul Năstase a aprobat transformarea datoriilor Petromidia către statul român în obligaţiuni de stat, a adus în faţa anchetatorilor aproape toţi membrii cabinetului. Datoria în valoare de peste 600 de milioane de dolari a fost convertită în obligaţiuni de stat. În acest mod, Petromidia a scăpat de datorii şi a putut astfel să facă noi credite.

Toţi cei care au semnat această ordonanţă, care nu a fost publicată la bursă, aşa cum prevede legea, au fost chemaţi la Parchet. Până acum au fost audiaţi ca martori Miron Mitrea şi Ovidiu Muşetescu, fostul şef al APAPS.

Ieri a fost rândul fostului ministru al finanţelor Mihai Tănăsescu, care a declarat că ordonanţa a fost o decizie politică şi economică corectă, prin care s-a permis companiei Rompetrol, de altfel cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, să-şi continue activitatea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !