Dan Alexa cere sustinerea fanilor in meciul cu Craiova

Reactualizat la:
1Comentariu
Dan Alexa cere sustinerea fanilor in meciul cu Craiova
Căpitanul echipei Poli Timişoara, Dan Alexa, va reveni în teren la meciul cu Universitatea Craiova de duminică. Suspendat în partida cu CFR Cluj, el va fi din nou alături de colegii săi. Echipa este pregătită şi trebuie să continue seria bună de două victorii, spune Alexa.

Dar, pentru a putea învinge şi Universitatea Craiova, Poli are nevoie în totalitate de sprijinul publicului local. Dan Alexa le cere suporterilor să vină într-un număr cât mai mare la stadion. „Sper să avem alături de noi un public cât mai numeros. Susţinerea fanilor ne va ajuta foarte mult. Acum ne ajută şi vremea de afară, vedeţi că s-a încălzit”, a declarat, joi, căpitanul Politehnicii.

Unul dintre cei mai experimentaţi jucători de la echipă, Dan Alexa consideră că formaţia olteană este una dificilă. „Nu vom avea deloc un meci uşor, chiar dacă au probleme, au un grup de jucători de valoare care pot crea situaţii dificile. Aici mă refer la fraţii Costea, Prepeliţă, Stoica, Ologu, un copil care mie unul îmi place, chiar şi Subotic. Noi trebuie să continuăm seria bună pe care am reuşit-o, sunt două victorii, dar atât. Trebuie să continuăm momentul bun prin care trecem”, a mai subliniat Alexa.

În mod sigur numărul fanilor, atât bănăţeni, cât şi olteni, va fi unul mare la meciul de duminică. Partidele dintre cele două formaţii „studenţeşti” au fost întotdeauna frumoase şi disputate, cu scor imprevizibil. Să sperăm că de această dată poliştii vor reuşi să se impună mai lejer decât în precedentele întâlniri cu craiovenii şi că vor obţine toate cele trei puncte.

M. Hoster



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor