Vernisajul expoziției va avea loc joi, 14 aprilie, de la ora 11, în holul de la etajul unu al Universității de Vest din Timișoara (în față la Aula Magna). Evenimentul este pus la cale de UVT și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, alături de colaboratorii: Asociația ArheoVest Timișoara, Consiliul Județean Timiș, Consiliul Județean Hunedoara și Muzeul de Arheologie, Istorie și Etnografie Hunedoara.
„Expoziția prezintă în oglindă civilizația dacică din zona de munte și civilizația dacică din câmpie, reflectate prin descoperirile din arealul Munților Șureanu și a Câmpiei Banatului, între care se remarcă siturile de la Ardeu «Cetățuia» (responsabil științific al cercetărilor, C.S. II Dr. Iosif Vasile Ferencz) și cele de la Unip «Dealu Cetățuica» (responsabil științific al cercetărilor, Lect. Univ. Dr. Dorel Micle)”, au transmis organizatorii evenimentului.
Descoperirile arheologice vor fi expuse în zece vitrine grupate pe diferite teme, respectiv: arhitectura dacilor, universul ocupațional, rit și ritual, relațiile comerciale și războiul. Din expoziție vor face parte atât obiecte de uz casnic, cât și vase ceramice, obiecte folosite în agricultură, în metalurgie sau prelucrarea lemnului, obiecte utilizate în ritualuri funerare și altele. De asemenea, se vor prezenta și 13 postere care vor ilustra și vor explica importanta descoperirilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!