Cutiile negre ale elicopterului nu pot fi descifrate

1Comentariu
Cutiile negre ale elicopterului nu pot fi descifrate
Reprezentanţii firmei Eurocopter, producătoarea elicopterului SMURD prăbuşit luni la Iaşi, nu dispun de echipamentul necesar descifrării informaţiilor din cutiile negre.

Reprezentanţi ai firmei germane Eurocopter au sosit la Iaşi aseară, însoţiţi de coordonatorul SMURD, dr. Raed Arafat, întâlnindu-se cu membrii comisiei de anchetă de la Autoritatea Aeronautică şi Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Potrivit chestorului Gabriel Niţă, care conduce comisia de anchetă, au fost ridicate cutiile negre ale elicopterului. Cu toate acestea, ancheta nu poate continua pentru că reprezentanţii germani ai Eurocopter nu au adus cu ei şi softul necesar descifrării informaţiilor din cutiile negre.

Epava elicopterului va fi ridicată de la locul accidentului, specialiştii în aeronautică urmând să reasambleze aparatul pentru a încerca să afle cauzele care au dus la tragedie.

Elicopterul aparţinând SMURD s-a prăbuşit luni dimineaţă, la Iaşi, iar în urma accidentului şi-au pierdut viaţa dr. Liliana Puiu, de 36 de ani, asistenta Mioara Haută, de 30 de ani, precum şi pilotul Valentin Stănescu, 38 de ani, şi copilotul Augustin Toma, de 37 de ani.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor