Cursuri IT gratuite pentru locuitorii oraşului Jimbolia

Cursuri IT gratuite pentru locuitorii oraşului Jimbolia
Locuitorii din oraşul Jimbolia şi localităţile învecinate au acces liber la un centru IT din incinta Casei de Cultură jimboliene. Ei pot participa la cursuri de iniţiere în operarea pe calculator şi pot naviga pe internet în mod gratuit.

Punctul de Acces Public la Informaţii (PAPI) din incinta Casei de Cultură face parte din Reţeaua Electronică a Comunităţii Locale din Jimbolia. Pe lângă cursurile de operare pe calculator şi accesul gratuit la Internet, jimbolienii mai pot apela aici la serivicii de copiere şi printare de documente. Primele rezultate stau deja mărturie pentru utilitatea serviciilor oferite de PAPI: pentru câteva persoane, barierele geografice care îi despărţeau de cei dragi, aflaţi peste hotare, au fost eliminate virtual, prin intermediul comunicării pe Internet. De asemenea, obţinerea unui loc de muncă în străinătate a fost facilitată pentru o doamnă, prin utilizarea serviciilor oferite la Punctul de Acces Public la Informaţii. Mai mult, prin participarea la cursurile IT, jimbolienii au şanse mai mari de obţinere a unui loc de muncă mai bun. Furnizarea acestor servicii este posibilă datorită derulării proiectului Economia Bazată pe Cunoaştere, iar gratuitatea lor a fost stabilită printr-o Hotărâre a Consiliului Local Jimbolia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase