Călătorii unei curse Tarom care circula sâmbătă pe ruta Timişoara – Bucureşti au fost nevoiţi să se întoarcă pe aeroportul bănăţean la doar câteva minute de la decolare. La aeronava de tip ATR a fost descoperită o defecţiune, iar decizia luată de echipaj a fost de a întoarce avionul la sol pe aeroportul de unde a decolat.
Conform celor de la Tarom, aeronava de tip ATR care era programată sa efectueze sâmbătă, 7 octombrie, cursa ROT 606 Timişoara-Otopeni, iar aceasta s-a întors la sol după 15 minute de la decolare din cauza semnalizării unui senzor care controlează starea aeronavei. Toti pasagerii sunt în siguranță şi au fost debarcați din aparatul respectiv. O altă aeronavă Tarom va decola în cel mai scurt timp pentru a recupera pasagerii de pe Aeroportul din Timișoara, au mai anunţat reprezentanţii companiei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!