Curs pentru medicii de la Terapie Intensivă, la Timişoara

Curs pentru medicii de la Terapie Intensivă, la Timişoara
În perioada 3-5 decembrie, la Timişoara va avea loc cursul naţional cu participare internaţională de „Ghiduri şi Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă şi Medicină de Urgenţă”. Manifestarea a căpătat o popularitate tot mai mare de-a lungul timpului, iar anul acesta sunt aşteptaţi să participe nu mai puţin de 1000 de specialişti.

Ajuns la ediţia cu numărul şapte, evenimentul este organizat de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timisoara, disciplina Anestezie si Terapie Intensivă, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara şi Clinica Anestezie şi Terapie Intensivă.

Conferinţele vor fi susţinute de experţi, atât din ţară cât şi din străinătate – Franţa, Belgia, SUA, Israel, Germania etc. Ne bucurăm de prezenţa la manifestare a patru profesori universitari de la Clinica din Regensburg, care au realizat operaţia de transplant a lui Cristi Minculescu, solistul trupei Iris”, spune prof. dr. Dorel Săndesc, directorul cursului.

Astfel, la eveniment vor fi prezenţi prof.univ.dr. Hans Schlitt, prof.univ.dr. Pompiliu Piso, prof.univ.dr. Bernhardt Graf şi prof.univ.dr. Thomas Bein, care vor susţine conferinţe. De asemenea, va participa şi asist. Dan Galatan, de origine română, care lucrează la aceeaşi clinică şi care a făcut parte din echipa medicală care s-a ocupat de familia Minculescu.

Conferinţele vor avea loc în Aula Magna a UMF „Victor Babeş”. În cadrul congresului, joi seara, de la ora 20, la Domul din Piaţa Unirii va avea loc un concert de orgă urmat, de la ora 20.45, în Piaţa Unirii, de un recital de colinde de Crăciun. 

Alexandra Pleşa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !