Curatenia de primavara sau cum Timisoara e invadata de gunoaie

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
63Comentarii
Curatenia de primavara sau cum Timisoara e invadata de gunoaie
© Foto: cititori Tion
Bunul simț s-a pierdut în drumul spre Timișoara. Multe străzi din oraș au fost invadate de gunoaie, în cadrul campaniei de curățenie de primăvară. Timișorenii scot deșeuri pe străzi cu zile întregi înainte să ajungă mașinile Retim pe strada lor, dar și după ce trec, iar societatea de salubritate pare să nu mai facă față. În tot acest timp, în cartiere este un miros de nedescris, formându-se adevărate focare de infecție, iar unele trotuare au fost pur și simplu înghițite de gunoaie.


Pe strada Dâmbovița, chiar la intersecția cu Banatul, nu mai există trotuar. A fost înghițit de gunoaie. Timișorenii care locuiesc în zonă fac slalom printre fel de fel de obiecte de care unii sau alții n-au mai avut nevoie în case. În acea zonă curățenia de primăvară se face în perioada 3-6 mai, potrivit graficului Retim, dar oamenii n-au mai avut răbdare și au scos gunoaiele cu zile bune înainte. Ar putea fi amendați de Poliția Locală pentru asta, dar oamenii legii par să nu fi ajuns până acolo. Și dacă ajung, ar trebui să facă pânde pentru a vedea cine aruncă deșeurile.

Situația se repetă pe multe alte străzi din Timișoara, iar cititorii ne sesizează tot mai multe cazuri. În unele zone, unde oamenii au apucat să facă sesizări la primărie, au fost adunate gunoaiele, după ce muncitorii Retim au fost trimiși special de reprezentanții municipalității, dar rampele clandestine au apărut la loc în scurt timp.

Pe str. Constantin Brăiloiu, unde funcționează și o grădiniță, micuții trec zilnic pe lângă un adevărat focar de infecție.

„Săptămânal, Retimul adună gunoaiele și după 2-3 zile se adună la loc. Am copilul la Grădinița PP32 și în fiecare zi dau de mormane de gunoi acolo. Ca să nu mai spun ce miros este…”, ne-a scris o cititoare tion.ro. În cadrul campaniei de curățenie de primăvară, mașinile Retim trec abia în 13 mai pe str. Constantin Brăiloiu din zona Calea Martirilor.

Oamenii par să nu mai știe ce înseamnă Curățenia de primăvară, acea campanie în care ei pot scoate cu o zi înainte gunoaiele la colț de stradă pentru a fi ridicate de Retim a doua zi. De câțiva ani, în perioada campaniei străzile Timișoarei sunt inundate de deșeuri aruncate cu nesimțire pe trotuare, pe spațiul verde sau chiar pe carosabil, iar mirosul în cartiere a devenit unul de nedescris.

Primăria Timișoara, care organizează campania împreună cu societatea de salubritate, Retim și Poliția Locala (n.r. care ar trebui să dea amenzi) sunt depășite de situație, anunțând chiar și că anul acesta este ultima campanie de curățenie organizată așa la Timișoara.



63Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor