Cupa a rămas acasă

Cupa a rămas acasă
Timişoara – Handbaliştii alb-violeţi au reuşit să câştige ediţia cu numărul 40 a Cupei Politehnicii. La startul competiţiei s-au aliniat DVSC Debrecen, Partizan Belgrad, Wacher Thun şi echipa gazdă, CSU Poli Izometal.

Cele patru formaţii au jucat în sistem turneu, fiecare cu fiecare, câştigătoare fiind echipa care acumulează cele mai multe puncte. Timişorenii au început cu un egal, 28-28 cu echipa maghiară din Debrecen, însă apoi a învins Partizan, după un meci echilibrat, 33-31 şi a jucat apoi pentru primul loc cu Wacker Thun, echipă ce obţinuse două victorii în primele două întâlniri. Alb-violeţii şi-au adus aminte de partida din Challange Cup, în care a învins formaţia elveţiană şi a repetat succesul, 30-25, câştigând astfel competiţia. Pe lângă trofeu, timişorenii au mai reuşit să îşi adjudece şi alte două titluri: Andrei Grasu a fost declarat golgheterul turneului, cu 25 reuşite, iar coordonatorul de joc Cristian Fenici a fost declarat cel mai tehnic jucător. Tehnicianul bănăţenilor, maghiarul Eles Joszef s-a declarat mulţumit de evoluţia jucătorilor săi. „Am avut ca adversare echipe de valoare apropiată nouă, de aceea mă bucur că am câştigat turneul. Am avut momente foarte bune, dar şi mai puţin bune. Sper să eliminăm aceste fluctuaţii de formă până la meciul cu Baia Mare”, declară antrenorul. CSU Poli va debuta în noul sezon la finele acestei săptămâni, când va întâlni pe teren propriu într-un derbi de tradiţie, HC Minaur Baia Mare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor