Cum scăpăm de inspecţia fiscală

Sebastian Bodu
Sebastian Bodu
Dacă v-a venit Garda Financiară pe cap şi aveţi impresia că inspectorii tărăgănează controlul puteţi cere suspendarea lui.

Un ordin semnat de şeful ANAF, Sebastian Bodu, prevede exact condiţiile în care o firmă poate cere acest lucru. Mare atenţie însă, este vorba de o situaţie excepţională şi nu vă puteţi face un obicei din a-i trimite pe comisari la plimbare, fie doar şi pentru că nu puteţi face asta decât o singură dată. Operaţiunea poate avea loc doar atunci când contribuabilul invocă o situaţie obiectivă.

Omul poate solicita, în scris, suspendarea controlului iar inspecţia poată fi suspendată sau nu de către conducătorul operaţiunii. Ordinul şefului ANAF enumeră limitativ aceste situaţii. Totuşi, comisarii nu se vor retrage dacă suspendarea controlului împiedică finalizarea inspecţiei fiscale.

Dar, de exemplu, sunt dese cazurile în care producţia unei firme este practic blocată din cauza faptului că garda vrea să facă o verificare încrucişată. Adică să verifice şi partenerii firmei respective. Or asta durează şi afectează activitatea firmei.

Ordinul menţionează printre condiţii şi obţinerea unui punct de vedere de la direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al ANAF. Suspendarea inspecţiei în urma solicitării unor informaţii suplimentare din alte state membre ale Uniunii Europene cu privire la operaţiunile intracomunitare ale contribuabilului verificat va putea fi cerută după data aderării României la UE.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !