Cultura țărilor dunărene, la Arad

De Eugen Rogojan
Cultura țărilor dunărene, la Arad
„Donau Lounge – literatură și cultură în țările dunărene” se va desfășura la Arad pe 29 și 30 noiembrie.

Proiectul, inițiat de Institutul Balassi – Colegium Hungaricum Viena, în anul 2012, iar anul acesta va ajunge și în orașul nostru, pe 29 și 30 noiembrie, urmând să aducă scriitori și artiști invitați din Austria (Josef Trattner), Polonia (Łukasz Galusek), România (Pavel Șușară, Radu P. Gheo, Karácsonyi Zsolt), Serbia (Alen Bešić) și Ungaria (Orcsik Roland).

„Programul Donau Lounge este un forum de dialog între limbile, culturile şi literaturile minoritare şi majoritare. În regiunea Dunării aproape fiecare limbă vorbită este o limbă minoritară într-o altă ţară, sau regiune. Germana este limbă minoritară în Ungaria, România sau Serbia, slovaca este limbă minoritară în Voivodina, limba cehă se vorbește și în câteva așezări dunărene din România, cum ar fi satul Gârnic (Gerník / Weitzenried / Szörénybúzás) în județul Caraș-Severin. Popoarele dunărene – atât prin prisma istoriei, cât şi prin prisma realităţii de astăzi – există concomitent şi ca majoritate, şi ca minoritate, fapt ce defineşte în oarecare măsură autoidentitatea lor complexă. Dunărea ne leagă, și tot ea ne desparte. Avem multe în comun, istori și legende, amintiri, rețete și gusturi, sunete și poate și vise asemănătoare”, scriu organizatorii evenimentului.

Din cinci țări

Invitați vor fi artistul austriac Josef Trattner, scriitorul maghiar Orcsik Roland, editorul și scriitorul polonez Łukasz Galusek, criticul de artă și scriitorul român Pavel Șușară, scriitorul român Radu Pavel Gheo, poetul și traducătorul arădean Karácsonyi Zsolt, poetul sârb Alen Bešić. Autorii invitați vor participa la lecturi publice din operele lor în data de 29 și 30 noiembrie în Cafeneaua Literară Joy`s din Arad, respectiv la prezentări și lectură cu elevii liceului german Liceul Teoretic Adam Müller-Guttenbrunn, Colegiul de Arte Sabin Drăgoi și liceul cu predare în limba maghiară Csiky Gergely.

Lecturi și discuții dunărene

Pe 29 noiembrie, de la ora 18, evenimentul începe cu „Lectură dunăreană” la care vor participa Karacsonyi Zsolt, Radu Pavel Gheo și Orcsik Roland, lectură ce va fi moderată de Marton Evelin. De la ora 20:30 va începe și o masă rotundă despre Dunăre, cultură și literatură, la care vor participa Alen Bešić, Łukasz Galusek, Josef Trattner, Karácsonyi Zsolt, Márton Evelin, Orcsik Roland, Pavel Șușară și Radu Pavel Gheo, moderator urmând a fi Kósa András László. A doua zi, del a 17:30, Márton Evelin va modera cea de-a doua lectură dunăreană, la care vor lua parte Łukasz Galusek, Alen Bešić, Pavel Șușară, dar și artistul Josef Trattner, care va oferi publicului un performance. Toate aceste evenimente vor avea loc la Cafeneaua Literară Joy’s, din municipiu, iar intrarea va fi gratuită. Lecturile vor avea loc în română, maghiară, germană, sârbă și poloneză, fiind traduse în limbile română și maghiară.

Intrarea va fi gratuită și la evenimentul de sâmbătă, 30 noiembrie, ora 19, de la Cinematograful Arta. Acolo va fi proiectat filmul documentar Trans River – Upper Danube(1)/Lower Danube(2), în regia maghiarului Somogyvári Gergő, proiecție ce va fi acompaniată live la trompetă de Barabás Lőrinc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor