Cu profii la psihiatru

Reactualizat la:
Cu profii la psihiatru
Autoritatea de Sănătate Publicã şi Inspectoratul Şcolar Judeţean vor înainta parlamentarilor şi ministerelor competente o propunere de iniţiativă legislativă privind controlul psihologic şi psihiatric al cadrelor didactice.

Şeful ASP Mureş, dr. Silviu Morariu, a anunţat că această decizie a fost luată în urma unor discuţii privind protocolul de colaborare semnat cu ISJ Mureş, deoarece nu există cadru legislativ care să oblige personalul didactic să efectueze controale psihologice periodice.

„Am convenit să înaintăm această propunere Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Educaţiei, pentru că nu avem pârghii pentru depistarea cazurilor grave”, a spus dr. Morariu, care a precizat că evaluarea psihologică a cadrelor didactice se face în prezent extrem de sumar.

Motivul pentru care s-a luat decizia înaintării propunerii are la baza o statistică din care reiese că în jur de 50 de cadre didactice din judeţ au nevoie de control psihologic şi psihiatric. Cele 50 de cazuri au fost depistate la începutul anului şcolar 2005/2006, iar CJAP Mureş a recomandat profesorilor şi învăţătorilor respectivi efectuarea unui examen psihologic suplimentar.

„Cadrele didactice cu probleme, majoritatea profesori, au adus câte o adeverinţă cum că sunt în regulă, de cele mai multe ori de la cabinete particulare”, a arătat Lucia Coşa, directorul CJAP Mureş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !